Până acum, 80% dintre apartamentele disponibile în One Mircea Eliade, componenta rezidențială a proiectului multifuncțional One Floreasca City, au fost precontractate, anunță dezvoltatorul One United Properties. 

One Mircea Eliade va aduce pe piața din București 247 de unități rezidențiale exclusiviste, cu certificare verde. Mai mult, componenta rezidențială a proiectului One Floreasca City, construit pe terenul fostei fabrici Automatica, cuprinde cel mai înalt turn de apartamente din sectorul 1, cu 20 de niveluri.

Întreg ansamblul se află cu un pas mai aproape de finalizare. Structura este completă, iar fațada este finalizată deja în proporție de peste 90%.

„Este cel mai mare șantier de acest tip din București în acest moment, iar intenția noastră, a dezvoltatorilor, a fost aceea de a aduce pe piață un concept nou de live-work-shop, adică o dezvoltare cu funcțiuni multiple, care să ofere viitorului locuitor o zonă comercială, unde poate face sport, shopping sau alte activități de relaxare, să aibă casa aici, dar și biroul”, a declarat Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Sales One United Properties.

Dezvoltatorul anunță, totodată, că va respecta termenul de livrare estimat pentru sfârșitul anului 2020, atât pentru componenta rezidențială a proiectului, cât și pentru cea care cuprinde spații de birouri, denumită One Tower. Aceasta din urmă dispune de o suprafață închiriabilă de 24.000 de mp.

Clădirea de birouri deține pre-certificare LEED v4 Core & Shell la nivel Platinum și este pregătită să fie certificată WELL.

Proiectul, demarat în mai 2018, include și investiții în infrastructura înconjurătoare, de mai bine de 1,5 milioane de euro. Dezvoltatorul a donat Capitalei 1.000 de mp din teren pentru lărgirea benzilor de pe Calea Floreasca și implementarea unui sistem de semaforizare.

Reprezentanții One United Properties au anunțat luna trecută că au mai obținut o autorizație de construire pentru un alt proiect, tot în zona Floreasca. Este vorba despre Neo Floreasca Lake, un ansamblu boutique cu 50 de apartamente de lux care va fi construit prin divizia Neo. Livrarea sa va avea loc în prima jumătate a anului 2022.

Citește și: Indicele Imobiliare.ro – Efectele COVID-19 nu se reflectă, deocamdată, în prețurile apartamentelor. Excepția din Constanța

Citește și: S-a dat startul lucrărilor pentru un nou proiect în Capitală. Investiția depășește 20 de milioane de euro

Citește și: Peste 200 de apartamente premium, predate din 15 mai în cel mai nou pol de business din București

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *