Light Dark

Dezvoltatorul imobiliar deținut de Immofinanz Group a investit, post-criză, 20 de milioane de euro din fonduri proprii.

Copou Bellevue (2)-1Dezvoltatorul imobiliar Adama a câștigat două premii – Residential Developer of the Year și Residential Development of the Year (pentru ansamblul Copou Bellevue din Iași) – în cadrul SEE Real Estate Awards. Adama a reluat dezvoltările în 2012 în București și Iași, investind până în prezent post-criză aproape 20 milioane de euro, exclusiv alocate din fondurile companiei.

Cea mai recentă investiție a companiei și dezvoltare aflată în curs este un proiect complet nou aflat în cartierul Berceni din București – Evocasa Serenia -, format din 77 de apartamente de 1, 2 și 3 camere. Ansamblul urmează altor dezvoltări post-criză din București (Edenia Titan și Evocasa Optima, faza a doua de dezvoltare) și Iași (Copou Bellevue).

Distincția oferită ansamblului rezidențial Copou Bellevue reprezintă votul de încredere acordat de experți din branșa imobiliară unui proiect care s-a bucurat de un succes de piață ridicat: 75% din ultima fază de dezvoltare a fost vândută înainte de livrarea clădirii.

Copou Bellevue numără în prezent un total de 170 de unităţi premium, amplasate în patru clădiri diferite. Ultima fază de dezvoltare cuprinde o construcţie de 5 etaje şi 50 de unităţi, investiţia totală pentru această etapă fiind de 1,7 milioane euro, alocate exclusiv din fondurile companiei.

Potrivit reprezentanților Adama, ultima fază de dezvoltare din Copou Bellevue beneficiază de finisaje premium şi de un pachet complet de facilităţi moderne: parcare privată, spaţii de depozitare, un Health Club profesional cu saună şi sală de fitness, amplasat la parterul noii clădiri şi dedicat exclusiv locatarilor, precum şi un loc de joacă pentru copii.

Distincțiile SEE Real Estate Awards se adaugă premiilor câştigate de Adama în decursul anului 2014, compania fiind desemnată Dezvoltatorul Rezidenţial al Anului 2014 la CIJ Awards și SEE Real Estate Awards și primind şi distincția Highly Commended la ediția europeană a International Property Awards cu ansamblul Edenia Titan.

Despre ADAMA

Compania a construit pana in prezent peste 1.700 de apartamente și câteva zeci de mii de metri patrati de spatii comerciale si birouri, în cadrul a numeroase proiecte finalizate: în București – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, în Ploiești – Evocasa Orizont, Bacău – Evocasa Completa, Brașov – Evocasa Viva, Iași – Copou Bellevue. Numarul unităților vândute de către Adama se ridiăa la peste 1.200.