Ansamblul Boreal Plus, din Constanța, prinde contur: fundația primelor blocuri e gata, iar vilele vor fi livrate în august 2021

Complexul va avea un total de aproximativ 700 de unități locative, dintre care majoritatea vor fi apartamente, amplasate în nouă blocuri în stil arhitectural minimalist.

Dezvoltatorul autohton Impact Developer & Contractor, listat la Bursa de Valori București, a anunțat că vilele din cadrul ansamblului Boreal Plus (foto), din Constanţa, se află în stadiu de finalizare. Reprezentanții companiei au precizat și că fundația primelor blocuri a fost turnată, acestea însumând 209 apartamente, a căror livrare ar trebui să aibă loc în prima jumătate a anului 2022. Totodată, dezvoltatorul a avansat lucrările la parcarea etajată, cu înălțime P+4E, trecând de primul nivel al construcției.

2023, termenul de predare pentru întregul proiect

Ansamblul Boreal Plus va cuprinde, la finalizare, un total de 693 de locuințe – nouă blocuri cu regim maxim de înălțime P+11E, alături de 18 vile (patru individuale și 14 cuplate la calcan). Lucrările se vor derula pe durata a trei ani, între 2020 și 2023, iar valoarea de piață a proiectului este estimată la 61,6 milioane de euro.

Cele 18 vile aflate în stadiu final de execuție sunt construite sustenabil, folosind soluții cu impact redus asupra mediului înconjurător și cu eficiență ridicată pentru rezidenți, pe întreaga durată de viață a construcției. Vilele pot fi deja vizitate și vor fi livrate în luna august a acestui an.

„Suntem încântați că ansamblul Boreal Plus prinde contur și este deja un proiect de interes în rândul constănțenilor. Promisiunile făcute clienților noștri sunt importante pentru noi și ne respectăm termenele asumate. Conceptul ansamblului rezidențial Boreal Plus replică modelul de dezvoltare pe care l-am folosit cu succes în proiectele noastre din București. Astfel, construim o comunitate durabilă, în armonie cu natura, un loc în care fiecare familie să se dezvolte și pe care să-l numească acasă. În același timp, Boreal Plus este și o oportunitate pentru investitorii care urmăresc obținerea unui randament ridicat, cu risc scăzut.”

Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor

Reprezentanții dezvoltatorului au precizat că noua comunitate se pretează nevoilor familiilor tinere, bucurându-se de acces securizat și integrând facilități complementare precum loc de joacă pentru copii, teren de sport, zone verzi, spații comerciale, dar și o grădiniță – dezvoltatorul fiind în stadiu de obținere a avizelor pentru autorizația de construire a acesteia.

Focus pe sustenabilitate

Localizat în zona de nord a orașului, în zona Palazu Mare, la doar 15 minute față de plajă, centru și autostradă, Boreal Plus a fost în așa fel conceput încât să respecte standardele internaționale de sustenabilitate impuse de certificarea BREEAM Excellent. „Astfel, proiectul va beneficia de panouri solare, sistem de colectare selectivă și gestionare a deșeurilor, iluminat eficient, recuperarea și gestionarea apei folosite. Designul inovator se transpune în obținerea unor performanțe energetice sporite, eficientizarea costurilor la întreținere și, per ansamblu, un nivel îmbunătățit al locuirii. Studiile arată că prin implementarea standardului BREEAM Excellent în cazul clădirilor de locuințe, costurile de mentenanță sunt reduse cu 13%, consumul de energie este redus cu până la 50%, emisiile de CO2 reduse cu până la 39%, consumul de apă se reduce de asemenea cu 39%, iar cantitatea de deșeuri este redusă cu până la 70%, ceea ce se reflectă într-o creștere a satisfacției locuitorilor cu 27%”, subliniază oficialii Impact Developer & Contractor.

Datorită caracteristicilor sale, proiectul Boreal Plus a fost premiat în cadrul prestigioasei competiții imobiliare European Property Awards 2020-2021, fiind desemnat câștigător la categoria „Residential Development Romania”.

Citește și: Grădiniță în ansamblul Boreal Plus din Constanța. Investiția se ridică la 690.000 de euro

Citește și: Impact Developer & Contractor: majorare de 28% a veniturilor din vânzări pentru proiectele din București

Citește și: Impact Developer & Contractor intră pe piața din Iași. „Vom implementa unul dintre proiectele noastre de succes”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și, mai recent, a Facultății de Litere, ambele din cadrul Universității din București, Adriana și-a început activitatea în presa autohtonă în toamna lui 2006. Despre piața de real estate a scris în paginile ziarelor Curierul Național și Adevărul, iar din toamna anului 2009 s-a alăturat echipei Imobiliare.ro.