Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a pus capăt incertitudinilor legate de programul Prima Casă în 2020. El a confirmat bugetul anunțat săptămâna trecută de premier și a oferit lămuriri în privința criteriilor de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească românii care vor să obțină un credit prin Prima Casă.

„Prima Casă există, funcționează, are plafon 2 miliarde de lei, nu e nicio problemă și nu se oprește. Poți depune dosar pentru Prima Casă”, a declarat Cîțu, într-o intervenție televizată.

„Dacă sunt probleme, sunt cu unele bănci care poate au renunțat la program, dar nu din partea noastră. Din partea noastră, plafonul este 2 miliarde de lei și există și Hotărârea de Guvern.(…) Nu am schimbat nici criteriile deocamdată”, a mai adăugat ministrul Finanțelor.

Plafonul urmărește astfel Strategia Programului Prima Casă din 2016, conform căruia acesta ar urma să scadă gradual de la 2,5 miliarde de lei în 2017 la 2 miliarde de lei în intervalul 2018-2020 și apoi la 1,5 miliarde de lei în 2021.

Păstrându-se criteriile de eligibilitate din anii anteriori, o persoană care vrea să aplice pentru a obține finanțare prin intermediul programului Prima Casă 2020 nu trebuie să dețină în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită, fie să dețină o locuință cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp. Lista completă a criteriilor de eligibilitate utilizate până acum poate fi consultată aici.

Încă de la începutul lui 2019 au existat discuții referitoare la transformarea programului Prima Casă pentru accentuarea caracterului său social. În luna februarie a anului trecut, fostul ministru al Finanțelor menționa posibile modificări care ar fi urmat să vizeze suprafața locuințelor care ar fi putut fi cumpărate prin Prima Casă, dar și nivelul veniturilor celor care ar fi putut să acceseze programul.

Tot acesta a adus, în septembrie, în fața Senatului proiectul O familie, O casă prin care se propunea introducerea unui prag de venit pentru beneficiarii programului de cel mult 4.500 de lei individual sau împreună cu soțul sau soția, respectiv de cel mult 7.000 de lei pentru o familie cu cel puțin un copil. Proiectul a primit undă verde din partea Senatului și raport favorabil de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. Actualul ministru al Finanțelor a lăsat să se înțeleagă însă în urma unor declarații că O familie, O casă nu este de interes pentru noul Guvern.

De la lansare, în 2009, și până la finalul lunii iulie din 2019, prin intermediul programului au fost acordate 279.179 de garanții și promisiuni de garantare în valoare totală de aproape 25 de miliarde de lei. În primele șapte luni ale anului trecut au fost acordate 11.427 de garanții și promisiuni de garantare în valoare de 1,1 miliarde de lei.

Citește și: Prima Casă 2.0, un program dedicat stimulării adopțiilor și sprijinirii persoanelor cu dizabilități. Cum arată proiectul după amendamentele din comisia de buget și finanțe 

Citește și: Isărescu, declarații despre programul Prima Casă. Recomandările guvernatorului BNR

Citește și: Prima Casă 2020. Noi declarații făcute de Ministrul Finanțelor: „Se pare că acest program nu este cel care susține singur această piață”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *