Aproape 36.000 de autorizații eliberate în zece luni pentru clădiri rezidențiale

Aproape 36.000 de autorizații de construire au fost eliberate, în întreaga țară, pentru clădiri rezidențiale până la finalul lunii octombrie, arată cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

autorizatii cladiri rezidentiale septembrie 2019

În intervalul ianuarie-octombrie 2019, s-au eliberat 35.936 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, numărul acestora fiind în scădere cu 2,1% față de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Cele mai semnificative scăderi s-au putut observa în București-Ilfov și în regiunea de Vest a țării, care cuprinde județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Scăderi, mai puțin semnificative, au apărut și în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia (n.r. județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) și în Nord-Estul țării (n.r. județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui).

În schimb, pe parcursul celor zece luni s-au eliberat cu aproape 400 de autorizații în pus în regiunea de Sud-Est (n.r. județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea). Creșteri au mai apărut și în Centru (n.r. județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), în regiunea Sud-Vest Oltenia (n.r. județe Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) și în Nord-Vestul țării (n.r. județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj), potrivit INS.

autorizatii octombrie 2019
Infografic: autorizații de construire eliberate pentru clădiri, INS

Doar pe parcursul lunii octombrie au fost eliberate, la nivel național, 3.736 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 3,3% față de luna septembrie și în creștere cu 0,8% față de luna octombrie 2018. Din total, 65,5% dintre autorizații au fost eliberate în zona rurală.

Citește și: Top 5 străzi din Sectorul 2 cu cele mai valoroase tranzacții cu apartamente noi în prima jumătate a anului

Citește și: Perioada medie de vânzare, în scădere. Cum a evoluat trimestrul trecut marja de negociere în marile orașe?

Citește și: imoExpert – Scad prețurile pe segmentul rezidențial? Ce se va întâmpla în perioada următoare

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)