Light Dark

În cadrul Centrului educațional – Colina Learning Center, predarea va fi în limba engleză iar programa școlară este internațională. Campusul în care vor învăța peste 1000 de elevi se dezvoltă pe 5 hectare.

Colina Nouă – una dintre cele mai inovatoare dezvoltări imobiliare din România, va găzdui, la finalul proiectului peste 600 de familii. Potrivit dezvoltatorilor, scopul proiectului este acela de a  reseta modul de locuire în România, de a oferi un alt standard de viață și pentru a valorifica, din plin, conexiunea oamenilor cu natura. Pe scurt, pentru a oferi oamenilor un trai mai bun. În acest sens, a luat naștere și proiectul Colina Learning Center – un proiect mai amplu ce urmărește fondarea unui centru de excelență atât în cadrul proiectului din comuna Vultureni, jud Cluj, cât și extinderea programului la nivel național, cu intenția de a reforma din temelii modul în care se predă în România.

“Peste 5 ha sunt dedicate pentru a construi Campusul unde vor învăța cei aproape 1.000 de elevi ai școlii împreună cu familiile lor. Mai mult, întreaga comunitate o construim în jurul școlii”, declară Daniel Simionaș, CEO Colina Nouă.

Proiectul din Comuna Vultureni este construit în ideea de comunitate, motiv pentru care a fost gândit, încă de la început, spre a satisface toate necesitățile de bază ale locuitorilor.“Va exista o școală, un spațiu pentru birouri, o piață, magazine și alte servicii pe care cineva care locuiește într-un oraș se așteaptă să le aibă în proximitate, nu la 30 de minute de mers cu mașina. Practic, o bună parte dintre cei care vor locui aici vor lucra fie de acasă, fie de la birourile în regim de shared workplace, fie în cadrul firmelor care se vor stabili aici. Deplasările spre Cluj-Napoca se vor face doar pentru serviciile specifice unui oraș mare”, Daniel Simionaș, CEO Colina Nouă.

Proiectul Colina Nouă a fost demarat în anul 2006, atunci când s-au făcut primele achiziții de teren, iar lucrările au început în anul 2018. Până în prezent, au fost investite în infrastructură peste 3 milioane de euro. Acesta se dezvoltă pe o suprafață de peste 150 de hectare.

Citește și: Colina Nouă, proiectul “conectat la natură”, urmează să intre în a doua fază de construcții

Citește și: Vacanţa ideală pentru profesioniștii din imobiliare. Cât cheltuie un agent imobiliar pentru un concediu?

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre piața închirierilor de locuințe, în cele mai importante centre regionale. Clasamentul prețurilor de închiriere