Incertitudinea evoluției afacerilor din construcții crește pe fondul COVID-19 odată cu extinderea orizontului de timp, iar tot mai mulți manageri din domeniu văd un impact mai semnificativ al pandemiei asupra business-urilor pe care le conduc, potrivit unei cercetări experimentale publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

La cercetare au luat marte 8.831 de agenți economici, manageri ai unor întreprinderi din mai multe sectoare ale economiei, inclusiv din construcții. Aceasta a avut ca scop înțelegerea percepției lor privind perspectivele evoluției activității firmelor pe care le conduc în luna aprilie, comparativ cu luna martie.

Astfel, s-a putut observa că în construcții ponderea managerilor care nu pot estima evoluția volumului de activitate a crescut de la 21,6% în martie la 33,1% în aprilie, prin reducerea ponderii celor care nu estimau un impact sau estimau un impact de până la 25% din volumul activității pe fondul COVID-19.

Mai mult, cercetarea INS arată că 61,4% dintre agenții economici care au putut estima un impact al pandemiei asupra volumului de activitate în aprilie au previzionat o restrângere a acestuia cu mai mult de 25% sau închiderea activităților, față de doar 39,2% în martie.

Citește și: Activitatea jucătorilor din imobiliare și previziunile lor despre viitor, la apariția COVID-19 și acum. Ce s-a schimbat?

Citește și: Încă trei jucători intră în lupta pentru combaterea COVID-19. Donații către mai multe spitale și către programul inițiat de Primăria Sectorului 1 din București

Citește și: Tranzacțiile imobiliare din România, după o lună de COVID-19. Peste 48.000 de imobile vândute – DATE OFICIALE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *