Peste 4.000 de autorizații, eliberate pentru clădiri rezidențiale în luna iulie

Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale pe parcursul lunii iulie a fost cu 6% în creștere față de cel înregistrat la începutul verii, dar s-a menținut cu aproape 3% sub nivelul din perioada similară a anului trecut.

Pe parcursul lunii iulie s-au eliberat 4.114 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale la nivel național, din care aproape 66% pentru zona rurală.

Tabel: autorizații de construire eliberate pentru clădiri, INS

Față de începutul verii, s-au eliberat cu 233 de autorizații în plus în iulie. Creșteri au apărut, astfel, în cinci regiuni de dezvoltare, printre care și în București-Ilfov. Scăderi au fost înregistrate, în schimb, în Centru, Nord-Est și în regiuniea de Vest a țării, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Infografic: autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale, pe regiuni de dezvoltare, iunie și iulie 2020, INS
  • Nord-Est – Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
  • Sud-Est – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
  • Sud-Muntenia – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
  • Sud-Vest Oltenia – Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
  • Vest – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș
  • Nord-Vest – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
  • Centru – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu

Numărul autorizațiilor de construire eliberate la nivel național pentru clădiri rezidențiale a înregistrat o ușoară scădere față de perioada similară din 2019, aceasta reflectându-se în patru regiuni – Centru, Nord-Vest, Nord-Est și Vest. Pe de altă parte, în București-Ilfov s-au eliberat cu 58 de autorizații în plus în iulie 2020. Creșteri au apărut și în alte trei regiuni.

Infografic: autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale, pe regiuni de dezvoltare, iulie 2019/iulie 2020, INS

În total, în primele șapte luni ale anului 2020 s-au eliberat 21.992 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 10,5% față de perioada similară din 2019. Cele mai semnificative scăderi au apărut la acest capitol în București-Ilfov (-659 autorizații) și în regiunea de Sud-Est a țării (-548 autorizații).

Citește și: Top 10 județe unde s-au vândut cele mai multe imobile luna trecută

Citește și: Volumul lucrărilor de construcții, în creștere în prima jumătate a anului 2020

Citește și: 90 de miliarde de lei cifră de afaceri în construcții în 2020. Topul companiilor care domină sectorul și efectul modificării Prima Casă

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)