În primele două luni ale acestui an, volumul lucrărilor de construcții a crescut față de perioada similară din 2019, arată cele mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Volumul lucrătorilor de construcții a crescut în intervalul ianuarie-februarie 2020, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut.

Ca serie brută, creșterea a fost cu 34,3%. Cea mai semnificativă majorare, pe elemente de structură, a avut loc în cazul lucrărilor de întreținere și reparații curente (n.r. de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor), cu 76,5%. Lucrările de reparații capitale (n.r executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală) au crescut cu circa 41% și cele de construcții noi cu aproape 24%.

„Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la construcțiile inginerești (49,9%), clădirile rezidențiale (26%) și la clădirile nerezidențiale (23,3%)”, arată datele INS.

Infografic: evoluția lunară a lucrărilor de construcții, pe elemente de structură, ianuarie 2015-februarie 2020, INS

Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 35% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, această creștere reflectându-se în special în lucrările de întreținere și reparații curente la nivelul cărora s-a putut observa o majorare cu aproape 81% în intervalul menționat mai sus. Lucrările de reparații capitale au înregistrat o creștere cu 33,4%, iar cele de construcții noi cu aproape 25%.

„Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la construcțiile inginerești (43,3%), clădirile rezidențiale (28,4%) și la clădirile nerezidențiale (27,6%)”, potrivit INS.

Infografic: evoluția lunară a lucrărilor de construcții, pe obiecte de construcții, ianuarie 2015-februarie 2020, INS

De menționat este și faptul că în luna februarie volumul lucrărilor de construcții a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată, față de februarie 2019, dar și că în comparație cu ianuarie 2020, acesta a crescut ca serie brută cu puțin peste 18%, dar a înregistrat o scădere cu aproape 5% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.

Totodată, informațiile de mai sus nu cuprind impactul pandemiei de coronavirus. Primul caz confirmat a apărut în România abia la sfârșitul lunii februarie.

Citește și: Tranzacțiile imobiliare din România, după o lună de COVID-19. Peste 48.000 de imobile vândute – DATE OFICIALE

Citește și: Activitatea jucătorilor din imobiliare și previziunile lor despre viitor, la apariția COVID-19 și acum. Ce s-a schimbat?

Citește și: Cercetare INS: Cum văd managerii din construcții impactul COVID-19?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *