Primul ansamblu de apartamente din România care va avea, potrivit dezvoltatorului, costuri aproape 0 la apă caldă se află în construcție la marginea Bucureștiului. Investiția în acest proiect se ridică la 10 milioane de euro.

ansamblu rezidential loft green apartments
Foto: greenloft.ro

Echipa din spatele proiectului Ecovillas, situat în sectorul 5 al Capitalei, a demarat lucrările de construcții pentru un nou ansamblu rezidențial, de această dată amplasat în Mogoșoaia.

Loft Green Apartments va cuprinde 154 de apartamente cu 1, 2 și 3 camere, construite în sistem loft și distribuite în trei clădiri. Potrivit dezvoltatorului, acesta va fi primul ansamblu de apartamente din țară care va avea costuri aproape 0 la apă caldă, încălzirea și răcirea locuințelor, toate acestea urmând să se realizeze cu ajutorul pompelor geotermice.

Dezvoltatorul promite, totodată, „0% emisii CO2 la producerea energiei termice, 100% reciclare selectivă a deșeurilor, 100% ventilare inteligentă a locuinței cu aer proaspăt tot timpul anului”.

Construcția ansamblului va fi realizată în două faze, investiția urmând să fie acoperită din fonduri proprii ale dezvoltatorilor și investitorilor, alături de credite bancare.

Citește și: Românii ar vrea să reducă impactul locuințelor asupra mediului înconjurător, dar nu au suficienți bani – STUDIU

Citește și: Cum văd românii locuințele verzi? Ce spune Tal Roma, Business Development Manager al AFI Europe România

Lucrările la prima fază vor fi finalizate în luna mai a anului viitor, urmând să fie livrate astfel 44 de apartamente.

Proiectul cuprinde un parc cu o suprafață de 3.000 de mp, delimitat de liziera pădurii, și include prize pentru încărcarea mașinilor electrice.

Citește și: Claudiu Butacu, co-fondator EFdeN și EnergiaTa: „Nu ne mai putem permite să construim locuințe ineficiente energetic”

Citește și: Prima suburbie verde din România va fi construită în nordul Bucureștiului cu o investiție de 100 de milioane de euro

Citește și: A început construcția unui oraș verde „de rezervă”, anti-dezastre naturale. Va găzdui 1,2 milioane de locuitori și va fi gata în 30 de ani

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *