#CPI amână evenimentul programat la Timișoara

În contextul creșterii ratei de infectare din Timișoara, evenimentul planificat în format fizic, marți, 28 septembrie, se amână în vederea stopării răspândirii Covid 19. Urmează ca în funcție de evoluția situației pandemice să fie anunțată o nouă dată a evenimentului.

Potrivit ultimelor informații din partea autorităților, Timișoara a ajuns la o incidență record în al patrulea val al pandemiei. Situația se schimbă cu rapiditate, astfel că evenimentul CPI Regional din Timișoara se amână.

“De ceea ce ne era frică, nu am scăpat. Ne-am asumat un risc, planificând conferințele regionale și eram conștienți de pericolul care plana asupra lor. Din cauza atingerii pragului de 6 la 1000 de locuitori, în numai 14 zile, ne vedem nevoiți, cu mare tristețe, să amânăm CPI Timișoara pentru o dată și un format pe care îl vom comunica cât mai repede. De asemenea analizăm îndeaproape situația epidemiologică și în restul orașelor unde avem planificate evenimente. Ne dorim din tot sufletul să ne întâlnim, ne luăm energia din aceste conferințe și aveam pregătit un program interesant și plin de noutăți. Primordială este însă sănătatea participanților și respectarea legilor și restricțiilor în vigoare. Regândim evenimentul și revenim cu noutăți,” anunță Alex Dozsa, organizator CPI.

Clubul Profesioniștilor în Imobiliare este unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul real estate, organizat încă din anul 2009. An de an, întâlnirile colaboratorilor din breaslă au dus la formarea unei comunități strânse, în care legăturile de încredere și schimbul informațiilor calitative între oamenii interesați să se dezvolte ca profesioniști, au fost și vor continua să fie motorul evenimentelor.

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: corina.sfia@imobiliare.ro)