Light Dark

Creditele bancare sunt acordate atât pentru dezvoltatorii imobiliari, cât și pentru cumpărătorii “locuințelor verzi” (Green Homes) și vor fi acordate în baza unor parteneriate încheiate între Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC) și băncile partenere.

În urma încheierii parteneriatului strategic, Libra Internet Bank va lansa, în premieră, pentru piața din România un produs dedicat dezvoltatorilor imobiliari care vor construi Clădiri Verzi.

“În baza acestui parteneriat inovator, le vom oferi dezvoltatorilor imobiliari oportunitatea de finanțare de care aveau nevoie pentru construirea clădirilor verzi, prin lansarea, în curând, a unui produs dedicat, unic pe piața din România. În plus, vom facilita accesul clienților persoane fizice la aceste locuințe sustenabile, realizate la cele mai înalte standarde de mediu și eficiență energetică”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

Principalul beneficiu economic oferit de băncile partenere, pentru cei care achiziționează locuințe verzi este costul lunar mai mic, în cazul accesării unui credit imobiliar, iar asta datorită faptului că dobânda va fi una mai mică. România și restul țărilor membre UE au ca obiectiv o reducere cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030. Astfel de clădiri rezidențiale verzi și soluțiile de finanțare aferente contribuie la atingerea acestor obiective.

“Costurile lunare la utilități sunt mai mici comparativ cu o locuință standard clasa B. Este vorba mai ales de costurile la facturile pentru energie care ajung să fie și cu aproximativ  70% mai mici. Totodată, calitatea construcției este mai bună și confortul sporit. În plus, cumpărătorii beneficiază de o locuință mai sănătoasă, cu materiale netoxice, ecologice și un impact asupra mediului mai mic, contribuind la reducerea poluării, a emisiilor de CO2 și implicit atenuarea schimbărilor climatice”, declară Monica Ardeleanu, dir. executiv și de cercetare, din cadrul ROGBC

În România, Raiffeisen Bank cu produsul Casa Ta Verde, Alpha Bank cu Alpha Green și Banca Comercială Română cu Casa Mea NaturA sunt băncile care acordă, în prezent, dobânzi mult mai reduse la împrumuturi pentru achiziționarea imobilelor certificate Green Homes de RoGBC. Totodată, RoGBC și partenerii săi se află în discuţii avansate cu alte bănci din România dar şi din Europa, interesate de acest program de finanțare verde.

Citește și:Colina Nouă construiește un centru educațional în cadrul proiectului imobiliar din jud. Cluj

Citește și: Vacanţa ideală pentru profesioniștii din imobiliare. Cât cheltuie un agent imobiliar pentru un concediu?

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre piața închirierilor de locuințe, în cele mai importante centre regionale. Clasamentul prețurilor de închiriere