Pe piața chiriilor, apartamentele premium cu 2-3 dormitoare și vilele cu 4-5 dormitoare au fost cele mai tranzacționate în T1 2016.
„Pentru majoritatea chiriașilor prețul este cel mai important criteriu de decizie. Chiar dacă solicită să viziteze și proprietăți a căror chirie este peste bugetul lor declarat, decizia finală va ține cont în primul rând de preț și abia apoi de calitatea amenajărilor sau facilitățile oferite de complex sau proprietate.
Există însă, mult mai rar, acei clienți pentru care bugetul este doar un parametru relativ. Pentru acest tip de chiriași contează suprafața utilă a spațiului, finisajele, mobilierul, dimensiunea teraselor și priveliștea și nu vor închiria proprietăți care nu se ridică la standardele lor”, afirmă Emanuel Poștoacă, General Manager, Nordis.