Membrii Generației Y, așa-numiții Millennials, au criterii destul de clare pe care se bazează atunci când își aleg o locuință și caută, printre altele, proprietăți care le pot oferi atât confort, cât și accesibilitate. Aceștia pun de multe ori tehnologia pe primul plan și își arată interesul față de casele inteligente și eficiente din punct de vedere energetic.

imobile vandute iunie 2018

„Generația Millennials apreciază deopotrivă spațiul și intimitatea, preferă zonele urbane cu utilizare mixtă – rezidențială, dar în proximitatea locului de muncă. Între o locuință spațioasă și o locație pe care o consideră convenabilă, aceștia optează pentru a  doua variantă”, a declarat Veronica Sîrbu, MBA, Certified Professional Home Stager&Redesigner, Stage 2 Sell, potrivit unui comunicat de presă emis cu ocazia organizării Târgului Național Imobiliar (TNI).

„Millennialii sunt la fel de preocupați de facilitățile oferite, atât în interior, cât și în imediata proximitate a locuinței lor. De aici derivă și tendința dezvoltatorilor către locuințe cu suprafață mai mică, dar cu zone comune, de care pot beneficia toți rezidenții, cum ar fi piscină, centru de fitness sau zona de recreere în aer liber”, a mai adăugat aceasta, menționând, totodată, că reprezentanții acestei generații își caută proprietatea potrivită pentru ei în cartiere pline de viață, unde au la dispoziție la doi pași de casă supermarketuri și stații ale rețelei publice de transport în comun.

În plus, aceștia sunt interesați de casele inteligente și eficiente din punct de vedere energetic.

„Preferă locuințele eficiente energetic, eco-friendly, dotate cu tehnologii smart home, bucătării confortabile și bine echipate, funcționale și spații deschise. Ceea ce este important pentru această generație este confortul lor, cu tot ceea ce are legătură cu tehnologia – este prima generație care a pășit într-o locuință având un smartphone în mână”, a mai spus Sîrbu.

Astfel de soluții vor fi prezentate inclusiv în cadrul TNI, care va fi organizat în perioada 28-30 septembrie la Palatul Parlamentului din Capitală, în Sala Unirii.

La eveniment vor participa 130 de companii care vor prezenta peste 24.000 de oferte de locuințe și case de vacanță, atât din România, cât și din străinătate. Vizitatorii vor putea afla, totodată, mai multe informații despre diverse soluții de finanțare și vor putea apela la servicii de arhitectură, design interior și home staging.

Târgul imobiliar poate fi vizitat vineri și sâmbătă (28-29 septembrie) între orele 10:00-19:00, respectiv duminică (30 septembrie) între orele 10:00 – 16:00. Prețul biletului este de 10 lei.

Imobiliare.ro este partener media al TNI.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *