Cum scăpăm de criza forței de muncă din construcții? „Muncitorii români sunt mai buni decât cei aduși din străinătate”

Criza forței de muncă din construcții i-a determinat pe mulți dintre dezvoltatorii imobiliari din România să apeleze la muncitori aduși din străinătate pentru a finaliza proiectele demarate. Deși aceasta poate fi considerată o soluție imediată a problemei, uneori chiar și mai ieftină, pe termen lung este necesară adoptarea unui set de măsuri care să-i atragă pe muncitorii români înapoi în țară, este de părere Bogdan Ivan, secretarul general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis (ADIRU).

„Se pare că muncitorii români sunt mai buni decât cei aduși din străinătate. Să nu uităm că avem nevoie de o calificare, există și anumite diferențe în aceea ce privește construirea. Este soluția care poate fi găsită în acest moment pentru că este destul de complicat să îi convingem pe români să vină acasă, dacă nu avem un cumul de măsuri”, a declarat Bogdan Ivan în cadrul emisiunii imoExpert.

Un program social care să le ofere beneficiarilor posibilitatea de a-și cumpăra locuințe în condiții mai avantajoase, ar putea, de exemplu, să-i motiveze pe cei plecați la muncă în străinătate să se întoarcă acasă, alături de niște câștiguri salariale mai consistente. Primii pași au fost făcuți deja în acest sens, salariile din construcții fiind în creștere.

„Salariile în domeniul construcțiilor vă pot spune că au ajuns la un nivel aproape similar cu cel din Vest și ar exista condițiile ca românii să se întoarcă în țară, însă acest fenomen se va întâmpla pe o perioadă de câțiva ani. Problema este că dezvoltatorii au nevoie să lucreze acum, sunt foarte multe proiecte”, a spus reprezentantul ADIRU, prezent în platoul imoExpert.

„Din fericire, Statul la acest moment nu este angrenat în lucrări mari de infrastructură. În momentul în care Statul va începe aceste lucrări majore cu siguranță că această criză se va accentua”, a mai spus el.

În total, peste 45.000 de cetățeni străini lucrează în România, conform datelor existente la Inspecția Muncii, spre deosebire de sub 20.200 în 2012. Cei mai mulți dintre aceștia, circa 32.000, provin din afara Uniunii Europene. Pe primele locuri în top, după numărul total de angajați, se află țări precum Turcia, Vietnam, China, Moldova și Nepal.

Urmărește integral cea mai nouă ediție imoExpert:

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu brut din construcții ajungea, în luna noiembrie a anului trecut, la 4.057 de lei, iar cel net la 3.031 de lei. În cercetarea INS, în domeniul construcțiilor sunt incluse codurile CAEN 41-43, ce înglobează angajații care își desfășoară activitatea pe segmentul construcțiilor de clădiri, al lucrărilor de geniu civil și pe segmentul lucrărilor speciale de construcții. La nivel de economie, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.196 de lei, iar cel net de 3.179 de lei.

În 2018 exitau 55.978 de întreprinderi active în construcții, reprezentând 10,2% din numărul total de întreprinderi active din domeniul economic, arată datele provizorii ale INS. Pentru acestea lucrau 356.187 de salariați.

Pe parcursul anului trecut s-au înmatriculat la Oficiul Național al Registrului Comerțului 14.760 de persoane fizice și juridice în sectorul construcțiilor. Numărul acestora a fost cu 20% mai mare față de cel înregistrat în 2018.

Citește și: Dăm startul înscrierilor pentru CPI Național 2020! Află cine va fi gazda evenimentului și primele detalii despre agendă

Citește și: Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2020. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor se apropie. Intră și tu în concurs!

Citește și: Aplicație specializată de networking, la CPI Național 2020. Formează noi conexiuni de business în cadrul evenimentului

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)