Dezvoltare accelerată pe litoral. Peste 8.000 de locuințe livrate în cinci ani doar în zona Mamaia-Năvodari

Litoralul românesc este într-o continuă dezvoltare pe segmentul rezidențial. Doar în zona Mamaia-Năvodari am fost livrate în ultimii cinci ani peste 8.000 de locuințe.

Piața rezidențială din Mamaia înregistrează un boom al construcțiilor. Peste 4.500 de apartamente se află, la ora actuală, în dezvoltare aici, conform unei analize elaborate de compania de consultanță imobiliară SVN România.

Dintre acestea, peste 3.000 urmează să fie livrate în 2021, acest volum fiind sinonim cu o majorare de peste 50% raportată la nivelul înregistrat în 2019.

Dacă privim zona mai extinsă, Năvodari-Mamaia, putem spune că aici au fost livrate în ultimii cinci ani peste 8.000 de locuințe, cele mai multe dintre ele fiind cumpărate ca locuințe de vacanță sau în scopul închirierii ulterioare în timpul sezonului turistic de vară.

„Zona Mamaia înregistrează o dezvoltare amplă pe segmentul rezidențial de mai mulți ani. Pandemia și restricțiile de la nivel internațional au dus la un grad de ocupare de peste 95% în perioada iulie-august-prima jumătate din septembrie, turiștii alegând litoralul românesc în detrimentul destinațiilor internaționale”, a declarat Maria Andrei, vicepreședinte SVN România.

„Piața de profil s-a diversificat ca ofertă, iar 2021 va aduce finalizarea mai multor proiecte de mari dimensiuni cu multiple facilități, precum piscine, săli de fitness sau spații comerciale, care oferă și servicii integrate de administrare – ingrediente care vor fi tot mai necesare pentru înregistrarea unui succes”, a mai menționat ea.

Spre comparație, în orașul Constanța au fost finalizate în același interval de timp peste 7.000 de locuințe. Deși numărul unităților livrate este mai scăzut decât în zona Mamaia, Constanța a intrat într-un ciclu de creștere al pieței imobiliare, cu multe proiecte de anvergură nu doar pe segmentul rezidențial, ci și pe cel al spațiilor logistice.

„Migrația populației este în creștere, nu doar asociată activităților înrudite sezonului estival, tot mai multe persoane din județ sau din județele adiacente alegând să se mute în oraș. Potențialul de dezvoltare este semnificativ pe termen mediu și lung și vom vedea în viitor și proiecte de birouri moderne și un număr tot mai mare de proiecte rezidențiale ample cu un număr ridicat de unități și multiple facilități care vor redefini conceptul de locuire din Constanța”, a mai menționat Maria Andrei.

În prezent, Constanța și localitățile sale limitrofe formează a patra cea mai mare piață rezidențială regională din România, după București-Ilfov, Cluj-Napoca și Timișoara.

Citește și: Dezvoltatorii complexului imobiliar românesc inspirat de piețele din Dubai și Miami vor investi 3 milioane de euro doar în plaja sa privată. Totul va fi gata anul viitor

Citește și: Orașele din aceste județe se dezvoltă pe segmentul rezidențial. Aici s-au eliberat cele mai multe autorizații

Citește și: Boreal Plus intră în faza a doua de dezvoltare. Peste 300 de apartamente vor fi livrate în 2022

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)