Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a primit autorizația de construire pentru renovare a Palatului Știrbei

Imobilul din Calea Victoriei 107 este clasat drept monument istoric de clasă A, fiind considerat unul dintre cele mai valoroase și reprezentative construcții pentru patrimoniul arhitectural, cultural și istoric al Bucureștiului.

Foto: Palatul Știrbei

Clădirea palatului va fi consolidată și renovată în întregime, păstrându-se proporțiile și regimul de înălțime, iar fațadele și elementele decorative exterioare și interioare vor fi restaurate, urmărind linia proiectului inițial.

Odată finalizat, H Știrbei Palace își propune să devină una dintre cele mai sonore galerii comerciale high-end din regiunea SEE, precum și unul dintre cele mai apreciate spații  destinate artei și artiștilor contemporani.

„Palatul Știrbei este una dintre cele mai impresionante construcții din București. Arhitectura, elementele decorative neoclasice și proporțiile sale erau impunătoare în 1835, atunci când a fost construit, și la fel de spectaculoase sunt și acum, în 2022 – chiar dacă imobilul se regăsește astăzi într-o stare avansată de degradare. Pentru noi, ca investitor și dezvoltator imobiliar cu experiență extinsă pe segmentul de proiecte de regenerare urbană prin reconversia clădirilor vechi, este în egală măsură o plăcere și o onoare să deținem o astfel de proprietate în portofoliul nostru local. Ne bucurăm să fim noi cei care, la aproximativ 200 de ani de la inaugurarea construcției originale, vom scrie un nou capitol din istoria acestei clădiri monument, atât de reprezentativă pentru oraș.”, spune Yithzak Hagag, Co-fondator și acționar Hagag Development Europe.

În prezent, potrivit informațiilor transmise, compania a inițiat procedura de licitație pentru selectarea antreprenorului general și depune toate eforturile necesare pentru a începe curând lucrările la primul său proiect dedicat segmentului de spații de retail: H Știrbei Palace.

Citește și: Piața închirierilor de locuințe. Clujul rămâne orașul cu cele mai mari prețuri la închiriere

Citește și: 60% din apartamentele ansamblului SunLake Residence au fost vândute la numai patru luni de la demararea lucrărilor

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: corina.sfia@imobiliare.ro)