Light Dark

Turneul Imobiliare Hub din această primăvară a marcat un nou început la Oradea – acesta fiind cel mai nou oraș intrat pe harta evenimentelor organizate de Imobiliare.ro. Evenimentul de aici a dezbătut principalele provocări și oportunitați ale sectorului imobiliar într-un oraș aflat în dezvoltare.

Imobiliare Hub Oradea

Începând cu anul acesta, pe harta evenimentelor Imobiliare Hub au intrat două noi orașe: Oradea și Craiova (aici fiind programat un eveniment în toamnă).

La Oradea, discuțiile între comunitatea profesioniștilor din imobiliare s-au centrat mai intâi pe premisele de dezvoltare ale pieței imobiliare din această zonă, aflată practic la începutul unui adevărat boom economic și imobiliar. Potrivit participanților, “Oradea a intrat deja pe radarul marilor investitori imobiliari atât din zona de rezidențial cât și industrial, nume mari precum CTP Park fiind deja prezenți pe piață. Agentiile nou intrate pe piață văd deja cum cererea de unități rezidențiale în creștere și plafonarea ofertei de unități noi, a condus doar în ultimele două luni la o creștere substanțială a prețurilor (menționânduse cifra de 20%)”, a declarat Răzvan Ionescu, Chief Commercial Officer Imobiliare.ro și moderator al panelului.

Panelul de discuții a inclus atât experiența locală cu o vizibilitate de lungă durată asupra evoluției pieței din Oradea cât și percepția noilor intrați pe piața locală din postura de agenții cu mare experiență și succes la nivel regional sau național.

“Potențial pe dezvoltare în următoarele etape există destul de mult și din punct de vedere al micilor dezvoltatori, dar și al marilor investitori în real estate. Preponderenți, în îmobiliare, sunt dezvoltatorii locali care au crescut cu piața,” a declarat Adrian Hagiu architect din partea OAR Bihor, prezent în cadrul evenimentului.

În ciuda incertitudinilor create de războiul din Ucraina, toți participanții din panel s-au declarat optimiști în ceea ce privește evoluția pieței locale, estimând în acest an o creștere între 15 si 20% a prețurilor în condițiile păstrării nivelului de tranzacționare la un nivel similar cu anul 2022.

La inițiativa lui Cătălin Priscorniță, CEO Blitz, participanții au discutat si despre nevoia de reglementare prin lege a profesiei de agent imobiliar în România, atât în vederea clarificării rolului acestuia în fața clienților (atribuții, responsabilități și garanții) dar și asigurării unui standard minim de calificare pentru toți cei care prestează servicii de reprezentare sau intermediere.

Citește și: Imobiliare Hub 2022 – peste 800 de participanți în 3 orașe din țară. Comunitatea profesioniștilor în imobiliare mai puternică și mai unită ca niciodată