O săptămână până la Imobiliare Hub 2022. Peste 500 de profesioniștii din real estate s-au înscris până acum

Ediția specială, organizată sub un nou brand – Imobiliare Hub 2022, va avea loc la București, marți, 24 mai, la Hotelul Radisson Blu, în vreme ce Imobiliare Awards este programat pentru miercuri, 25 mai. Participarea la conferința de marți (Imobiliare Hub) este gratuită.

Înscrierile pentru conferința de marți, 24 mai, sunt încă deschise. Până acum, s-au înscris peste 500 de profesioniști în imobiliare. Înscrie-te aici, dacă nu ai făcut-o până acum.

Noua ediție – Imobiliare Hub 2022 vine cu un upgrade și va avea loc în format fizic. Pentru că piața imobiliară este un sector „încercat” de provocări continue, între care  pandemia de COVID-19, sau conflictul din Ucraina, temele și dezbaterile din acest an sunt adaptate momentului.

În cadrul evenimentului, participanții vor putea beneficia de experiența unor profesioniști de top din domeniul imobiliarelor, dar și al vânzărilor în general. Perspectivele noi ale acestora încearcă aducă plusvaloare și să genereze noi strategii solide pentru îmbunătățirea businessurilor.

Aici poți găsi agenda evenimentului și lista speakerilor și paneliștilor. Accesând linkul te poți înscrie, GRATUIT, la conferința din 24 mai.

Ne (re)vedem curând!

Citește și: De ce este creativitatea importantă în business? Cum s-au reinventat afacerile după pandemie? Întrebările la care liderii de piață din România sunt provocați să răspundă într-un dialog sincer și autentic la Imobiliare Hub

Citește și: Unul dintre cele mai cunoscute nume din mass-media națională vine pe scena Imobiliare Hub 2022. Cătălin Ștefănescu conduce discuțiile evenimentului din București

Citește și: Imobiliare Hub 2022 – Agenda evenimentului este completă

Citește și: Înscrie-te la conferințele Imobiliare Hub București, din data de 24 mai! Noua ediție reunește speakeri recunoscuți pe plan național, cât și speakeri internaționali

 

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: corina.sfia@imobiliare.ro)