Light Dark

Piața imobiliară din București este una puternică. A demonstrat-o inclusiv anul acesta când, în ciuda situației fără precedent care a apărut pe fondul pandemiei de coronavirus, tot s-au tranzacționat aici peste 44.800 de imobile, un număr record la nivel național care depășește valorile din prima jumătate a lui 2019. Chiar și așa, lockdown-ul și restricțiile impuse din cauza COVID-19 au avut efecte vizibile în Capitală. Iată cum s-au manifestat ele, dacă analizăm strict segmentul apartamentelor.

  • S-au vândut mai multe imobile, dar mai puține apartamente

În București s-au vândut, în prima jumătate a anului, 44.850 de imobile, cu aproape 7% mai multe raportat de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Numărul unităților individuale tranzacționate a fost, însă, mai mic ca în 2019. S-au vândut 13.320 de astfel de imobile, față de aproape 15.200. Dintre acestea, 8.303 de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în România și până la sfârșitul lunii trecute. Din estimările făcute de platforma de real estate intelligence Analize Imobiliare, în mod normal, din totalul unităților individuale raportate doar 85% ar reprezenta efectiv apartamente, datele colectate de ANCPI incluzând la acest capitol și alte tipuri de imobile, precum boxele sau spațiile comune.

În aceste condiții, putem spune că în decursul primelor patru luni marcate de pandemie s-au vândut în Capitală aproape 7.060 de apartamente. Atenție, discutăm strict despre numărul tranzacțiilor finalizate, cu contracte semnate la notar, fără să luăm în calcul rezervările sau antecontractele care ar fi putut fi încheiate în această perioadă.

Făcând o estimare similară pe baza datelor de anul trecut, putem spune că diferența efectivă care ar putea fi pusă pe fondul situației generate de COVID-19 ar fi de circa 2.380 de apartamente.

  • Cererea crește și depășește nivelul de anul trecut

Primele cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus au apărut în România la sfârșitul lunii februarie. În prima jumătate a lunii martie, lucrurile mergeau însă în continuare destul de bine. A fost declarată, apoi, starea de urgență, iar în aprilie cei mai mulți dintre noi am ajuns să fim izolați în propriile locuințe. Instituțiile și-au mutat, în mare parte, activitatea online, iar unele notariate au ajuns să-și suspende temporar activitatea. De vizionări nici nu s-a mai putut discuta, pe de-o parte din cauza restricțiilor impuse de autorități, pe de altă parte din cauza faptului că oamenii se temeau să mai invite străini în casele lor.

Cererea a scăzut în aceste condiții cu 19% de la o lună la alta și s-a prăbușit, pur și simplu, față de anul trecut, scăderea fiind în lockdown de aproape 40%. La nivelul pieței bucureștene rămâneau doar 23.760 de potențiali cumpărători interesați de apartamentele și casele scoase la vânzare, conform datelor Imobiliare.ro centralizate de Analize Imobiliare.

Primele semne de relaxare au apărut la mijlocul lunii mai și au dat un impuls pieței. Am avut 38.000 de potențiali cumpărători pe plan local, iar cererea a fost cu doar 6% mai scăzută față de cea înregistrată în intervalul corespunzător din 2019. Deja din iunie indicatorii au trecut pe “verde”. Luna trecută, existau la nivelul pieței 40.270 de potențiali cumpărători, cu 6% peste valorile înregistrate în iunie 2019.

Un alt aspect care merită menționat este și acela că, pe fondul pandemiei, în marile orașe din țară o parte din cererea pentru apartamente a migrat spre zona de case. Mai multe detalii aici.

  • Oferta rămâne destul de limitată

Bucureștiul mai are încă de recuperat la acest capitol pentru a ajunge la valorile înregistrate în 2019. În aprilie, declinul din ofertă se apropia de 40% față de perioada similară a anului trecut. O lună mai târziu, odată cu primele relaxări și intrarea în “noua normalitate”, numărul apartamentelor și caselor disponibile în piață creșterea la 7.330, iar diferențele în ritm anual se micșorau.

O nouă creșterea a apărut în iunie, oferta disponibilă la vânzare cuprinzând 8.190 de apartamente și case. Chiar și așa, aceasta este cu 25% mai mică față de cea înregistrată la începutul verii trecute.

  • Metrul pătrat s-a ieftinit cu mai puțin de 50 de euro

Până acum, efectele pandemiei au fost destul de limitate la nivelul prețurilor. În februarie, apartamentele din București se vindeau, în medie, cu 1.444 de euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. În iunie, metrul pătrat era cu 48 de euro mai ieftin. Chiar și așa, la ora actuală, metrul pătrat se vinde cu 112 euro mai scump față de prețul solicitat de proprietari la începutul verii trecute.

Ne pregătim pentru un nou lockdown?

Primul caz de infectare cu coronavirus a apărut în București pe 7 martie. Acum, când am ajuns în al doilea val al pandemiei, în Capitală se raportează zilnic circa 100 de cazuri noi.

O prognoză realizată recent pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență sugerează că la 1 august deja vom avea în România între 20.727 și 24.246 de cazuri active, peste dublul numărului de cazuri actuale.

Autorii acestei prognoze estimează, de asemenea, că în intervalul 1-3 august ar putea fi îndeplinit deja principalul criteriu care ar putea duce, din nou, la instituirea stării de urgență la nivel național, mai exact de 10.000 de infectări noi identificate în decursul a câteva zile.

Citește și: Apartamentele din acest hub de business al Bucureștiului se vând ca „pâinea caldă”. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 24% într-un an

Citește și: Noua Casă – un colac de salvare din criză, tot mai departe de tineri. Avansul crește, predictibilitatea scade

Citește și: Se văd efectele pandemiei în vânzările de imobile? Da, dar nu așa cum te-ai aștepta. Realitatea din datele oficiale