În ce stadiu se află proiectul de 34 de milioane de euro dezvoltat de SIF Moldova în București

SIF Moldova anunță că intră în faza a treia de vânzare a apartamentelor din ansamblul rezidențial Baba Novac Residence din București. S-au vândut deja 212 apartamente din totalul de 363 de locuințe.

baba novac residence

„Având în vedere că vânzările din Faza 2 de construire a ansamblului Baba Novac Residence au depășit pragul de 75% apartamente vândute din total, se demarează vânzările apartamentelor din Faza 3 de dezvoltare”, se explică într-un comunicat de presă.

Etapa va include 121 de apartamente și va fi finalizată până la sfârșitul anului viitor.

Ansamblul rezidențial Baba Novac Residence, situat în imediata apropiere a stației de metrou Dristor, va cuprinde la finalizare șase blocuri cu 8 etaje, trei blocuri turn și trei blocuri lamă, cu 363 de apartamente și 436 de locuri de parcare subterane și supraterane.

La ora actuală se lucrează la finalizarea primei faze a proiectului, respectiv 121 de apartamente în două dintre cele șase blocuri. Termenul de livrarea pentru prima fază este anunțat pentru finele anului în curs.

baba novac residence bucuresti
Stadiul lucrărilor, martie 2018. Sursă foto: babanovac-residence.ro

Proiectul are o valoare estimată la 34 de milioane de euro.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)