În vara acestui an, dezvoltatorul Dimri va finaliza o clădire mixtă, de retail și birouri, în Prelungirea Ghencea. Va avea 7.000 mp și va necesita o investiție de 7 mil. euro

Dezvoltatorul imobiliar Dimri Construction & Development, de origine israeliană, a anunțat că în trimestrul al doilea al acestui an va livra proiectul Dimri Business Center, în zona Prelungirea Ghencea, în cadrul ansamblului rezidențial Dimri Residence.

Compus dintr-o clădire multifuncțională, de retail și birouri, acesta va fi atras, până la finalizare, o investiție de șapte milioane de euro, potrivit estimărilor oficiale. Zona în care se află complexul imobiliar va beneficia de noul proiect de lărgire a Bulevardului Prelungirea Ghencea și a liniei de tramvai 41, dar și de proximitatea pasajului suprateran Domnești, de traversare a centurii București.

„Am cercetat atent piața imobiliară din vestul Bucureștiului și am observat o creștere accelerată a dezvoltărilor rezidențiale, dar lipsa unor clădiri de birouri de clasa A, dedicate celor care se dezvoltă economic în zone cu impact, precum Prelungirea Ghencea. Astfel, am decis să dezvoltăm Dimri Business Center, compus din peste 7.000 de metri pătrați închiriabili, plus peste 800 de metri pătrați de terase, într-o clădire mixed-use, cu facilități și finisaje de clasa A. Clădirea va beneficia și de o parcare generoasă.” „”

Yossi Menner, Director General, Dimri Residence Romania

 

Dimri Business Center va fi un centru de afaceri de clasa A, cu regim de înălțime P+5, ce va beneficia de finisaje și facilități de top, de la fațadă ventilată și spații vitrate ample, până la servicii de curățenie, CCTV și recepție modernă. Potrivit dezvoltatorilor, suprafața aflată în discuții în vederea încheierii unor contracte de preînchiriere depășește 40%. „Spațiile disponibile se adresează atât retailerilor, cât și companiilor din zona de vest a Bucureștiului ce caută birouri de clasa A într-o zonă aflată în plin proces de dezvoltare și cu un stoc limitat de clădiri business de calitate”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Complexul Dimri Business Center va fi deservit de retailerul Mega Image, un supermarket ce va funcționa în cadrul complexului din a doua jumătate a anului; acesta va dispune de o suprafață totală de peste 800 de metri pătrați, integrând elemente constructive moderne, specifice brandului Mega Image.

„În contextul de piață actual, plin de provocări, vom asista la o rafinare a cererii de spații de birouri de calitate din partea clienților, care astăzi caută spații atractive atât ca preț, cât și ca locație, făcând un upgrade în direcția clădirilor care se află cât mai aproape de locuințele angajaților și permit un mix de lucru, atât de acasă, cât și de la birou, în condiții cât mai sigure, fără a fi nevoie de călătorii lungi – iar Dimri Business Center vine să ofere un produs de calitate, adecvat noilor condiții de piață.”

Damian Șerban, Managing Director R&D Advisers, agentul exclusiv al Dimri Business Center

 

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și, mai recent, a Facultății de Litere, ambele din cadrul Universității din București, Adriana și-a început activitatea în presa autohtonă în toamna lui 2006. Despre piața de real estate a scris în paginile ziarelor Curierul Național și Adevărul, iar din toamna anului 2009 s-a alăturat echipei Imobiliare.ro.