Un dezvoltator, activ și în București, emite primele sale obligațiuni în Ungaria

Dezvoltatorul Cordia a emis primele sale obligațiuni în Ungaria pentru a-și finanța extinderea și a obținnut 44,4 miliarde de forinți, echivalentul a circa 133 de milioane de euro, în tranzacția sa de debut pe segmentul obligațiunilor.

„Compania a început să se pregătească să intre pe piețele de capital încă din anul 2017, pentru a-și finanța planurile de dezvoltare din Europa Centrală și de Est. (…) Emisiunea noastră a fost puternic suprasubscrisă, rezultând un randament mediu de 3,28% pentru obligațiunile noastre în forinți, cu maturizarea la șapte ani și o dobândă anuală de 4%”, a declarat Tomasz Łapiński, membru al Consiliului de Administrație al Cordia International și CFO al Cordia Group.

Operațiunile Cordia se extind nu doar în Ungaria, ci și Polonia și la București. În România, dezvoltatorul lucrează la un ansamblu rezidențial cu aproape 470 de apartamente, destinate segmentului mediu și mediu superior, în zona Expoziției din Capitală.

cordia romania ansamblu rezidential parcului20
Foto: Parcului20, proiectul rezidențial din București al Cordia România

La acestea se adaugă și patru terenuri cumpărate pentru proiecte viitoare.

Citește și: 1.600 de participanți, zeci de speakeri și de ore de dezbateri, workshop-uri și traineri de top, pe scurt – evenimente de nota 10 organizate la 10 ani de CPI

Citește și: Șapte piețe rezidențiale, analizate de la A la Z. Descarcă ACUM GRATUIT raportul aferent orașului tău!

Recent, compania a investit și în primul său proiect din Spania. În total, portofoliul Cordia cuprinde terenuri și proiecte cu peste 4.100 de unități la vânzare și în construcție și terenuri pentru încă 5.200 de unități.

„Emisiunea de obligațiuni pe care tocmai am finalizat-o ne va permite să ne extindem substanțial prin investiții în proiecte și companii din piețele în care suntem deja prezenți – în principal în Polonia – dar căutăm și alte oportunități. Datorită diversificării noastre, avem o perspectivă foarte largă”, a mai explicat Łapiński.

Citește și: Cordia România cumpără patru terenuri în Capitală și anunță investiții de 100 de milioane de euro

Citește și: Piața terenurilor din Capitală. Cele mai multe tranzacții în negociere, până în 5 milioane de euro

Citește și: Investitor vs cumpărător într-una dintre cele mai scumpe zone din București. Diferențe în comportament văzute din perspectiva dezvoltatorului

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)