Light Dark

În ultimii ani, Oradea și-a intensificat activitatea în sectorul imobiliar. Dezvoltatorii au devenit tot mai activi, aducând un aport semnificativ în reconturarea orașului. Astfel orașul a cunoscut un progres – unul care se traduce prin dezvoltare urbană inteligentă. Iar lucrurile nu se opresc aici. Pentru unii dezvoltatori Oradea a fost un punct de pornire, iar acum continuă să își consolideze poziția și în alte orașe, în contextul în care anticipează că în următorii ani sectorul imobiliar va crește.

Andrei Moanță (35 de ani), CEO Prima Development Group

Prima Development Group, unul dintre cele mai active grupuri din Oradea, prezent pe piață încă din anul 2005, a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro, în Oradea, iar din 2017 este prezent pe piața din Capitală. Modelul de business se bazează pe viziune, siguranță și fiabilitate. “Nucleul concepției noastre ține de viziunea de spațiu de locuit fiabil. Investim în cercetare, îmbunătățim constant proiectele, le concepem și le și construim”, spune Andrei Moanță, CEO Prima Development Group.

“Piața imobiliară din Oradea cunoaște de câțiva ani încoace o evoluție spectaculoasă. Oradea este orașul cu cea mai ridicată calitate a vieții din România, care se dezvoltă industrial, dar a devenit și o atracție turistică din ce în ce mai căutată. Multe persoane aleg să trăiască aici, să-și întemeieze familii, drept urmare cererea de locuințe se păstrează pe același trend ascendent. În următorii 5 ani, avem în plan să ridicăm încă 3.000 de locuințe noi în acest oraș,” ne-a declarat Andrei Moanță.

Arena Residence – Complex ce va cuprinde 1226 de apartamente, cu termen de finalizare în 2024

Încă din anul 2017 planurile grupului s-au extins pe piața din capitală cu proiectele Boemia Apartments, ansamblu rezidențial de tip boutique, iar proiectul Core Timpuri Noi, va fi finalizat la sfârșitul acestui an. Astăzi, compania are 10 proiecte în desfășurare, în Oradea și București, iar planurile de consolidare a poziției în piață continuă.

“Dorim să ne consolidăm poziția și pe piața din București, unde am identificat oportunități importante de creștere. Ne propunem ca în trei ani să ajungem să livrăm aproximativ 500 de apartamente pe an. La finalul acestui an și începutul anului următor, strategia noastră de business prevede demararea a încă 3 proiecte importante în București, care înseamnă un total de 2.500 de apartamente noi,” susține CEO-ul Prima Development Group.

Ansamblul Core Timpuri Noi din București

Investiții de peste 150 de milioane de euro în proiectele planificate

În vederea expansiunii, dezvoltatorul este în căutarea terenurilor mari, în Capitală.
“Studiem evoluția pieței și nu vom rata oportunitățile care ni se oferă, mai ales în achiziționarea de terenuri care să răspundă standardelor noastre și să fie potrivite cu proiectele pe care le dezvoltăm.

Totodată dezvoltatorul anticipează o nevoie a locuințelor fiabile în piața imobiliară din România, considerând că fiabilitatea este o caracteristică importantă a unei locuințe.

“Concret, când vorbim despre fiabilitatea unei case ne referim la modul cum se comportă acea construcție în timp, cât de bine reușește să-și păstreze caracteristicile și aspectul inițial sub acțiunea unor factori precum utilizare îndelungată și factori atmosferici (precipitații, temperaturi foarte ridicate sau scăzute etc). Toate construcțiile îmbătrânesc în timp, dar în ce le privește pe cele ridicate de compania noastră ne interesează și modul cum o fac, pentru că valoarea unei locuințe noi, bine construite, crește în timp. De fapt, proiectarea unei case fiabile înseamnă o analiză a riscurilor la care este expusă construcția și identificarea soluțiilor pentru minimizarea acțiunii potențialilor factori care ar putea contribui la deprecierea clădirii,” ne-a declarat Andrei Moanță.

Cum vede CEO-ul Prima Development Group contextul scumpirii materialelor de construcții?

“Scumpiri ale materialelor de construcții au mai fost și până acum, dar sub forma unor ușoare corecții. Însă, o surpriză pe care am avut-o toți din această industrie a fost majorarea semnificativă de anul acesta. Propriu-zis, unele materiale și-au dublat prețul. Această situație va conduce la o creștere a prețurilor locuințelor cu câteva procente, în funcție de particularitățile zonei. Spre exemplu, în Oradea ne așteptăm la o creștere de la 4% anul acesta până la 8-10% anul viitor. În Capitală, procentele vor fi chiar mai mari, de la 7% la final de an, până la aproximativ 15% anul viitor. Însă, o estimare clară, cât mai apropiată de realitate nu se poate face, cel puțin în ce privește proiectele noi, pentru că nu se poate realiza în acest moment o predicție a evoluției prețurilor materialelor de construcții,” susține Andrei Moanță.

În pofida contextului pandemiei și al scumpirii materialelor de construcții, dezvoltatorul continuă planul construirii locuințelor “fiabile”, subliniind totodată că în Capitală există o  cerere ridicată de locuințe dotate cu tehnologie smart.

“Și în Capitală există o mare cerere de locuințe dotate cu tehnologie smart și fiabile. Încercăm să acordăm o atenție deosebită detaliilor din toate proiectele pe care le construim, de la pozițiile unităților de aer condiționat și până la prizele din băi, de la detaliile de hidroizolație din balcoane și până la pozițiile optime ale întrerupătoarelor.”

Proiect Boemia Apartments – ansamblu rezidențial tip boutique, situat în centrul capitalei, pe bulevardul Mărășești nr. 125

Care este atuul cu care  Prima Development Group vine în piața imobiliară?

“Mulți clienți ni se adresează tocmai pentru că o locuință Prima reprezintă o garanție a unei locuințe nu doar frumoase, ci și bine construite, care se comportă bine în timp. Faptul că am introdus în România cea mai extinsă garanție de pe piață – cea de 5 ani, oferită pentru apartamentele din ansamblul Core Timpuri Noi – și conceptul de locuință fiabilă, toate acestea sunt parte din beneficiile pe care le oferă produsele noastre. Nucleul concepției noastre ține de viziunea de spațiu de locuit fiabil. Investim în cercetare, îmbunătățim constant proiectele, le concepem și le și construim. Suntem atenți să adaptăm constant produsele la nevoile utilizatorilor, iar ca un exemplu aș menționa faptul că am echipat ansamblul Core Timpuri Noi cu cel mai mare număr de stații de încărcare electrice din toate ansamblurile rezidențiale din România, anticipând astfel o nevoie care va deveni tot mai pregnantă în următorii ani,” a concluzionat Andrei Moanță.