Light Dark

Mult așteptata măsură de majorare a plafonului maxim pentru care poate fi aplicată cota redusă de TVA de 5% în cazul locuințelor, care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021, a fost amânată.

Creșterea plafonului maxim de preț până la care poate fi aplicată cota redusă de TVA de 5% în cazul locuințelor, de la 450.000 de lei la 140.000 de euro, a fost amânată prin ordonanță de urgență până la 1 ianuarie 2022.

Proiectul de lege care prevedea majorarea acestui prag a fost înaintat la Senat, de un deputat PMP, în mai 2020.

Fragment din Expunerea de motive aferentă proiectului de lege

În august, acesta a fost respins de Senat și a ajuns la Camera Deputaților pentru dezbatere.

Fragment din Expunerea de motive aferentă proiectului de lege

Tot în vară a venit și punctul de vedere al Guvernului, tot negativ. Pe scurt, s-a motivat că majorarea plafonului de la 450.000 la 750.000 de lei, respectiv 160.000 de euro (cât propunea pentru început inițiatorul), „ar depăși obiectivul urmărit de reglementarea comunitară și națională în cauză, respectiv caracterul social al locuinței a cărei livrare ar putea beneficia de cota redusă de TVA”, dar și că „aplicarea prevederilor inițiativei legislative ar genera un impact negativ asupra veniturilor din TVA, estimat la -0,2 miliarde de lei pentru anul 2021, respectiv -0,3 miliarde de lei pentru anul 2022”.

În cele din urmă, proiectul de lege, cu un plafon cu un plafon redus la 140.000 de euro, a fost adoptat de Camera Deputaților cu 154 de voturi “pentru”, 61 de voturi “contra” și 26 de abțineri.

Spre sfârșitul lunii octombrie acesta a fost trimis pentru promulgare președintelui, iar la mijlocul lunii noiembrie a fost promulgat, cu termen de intrare în vigoare 1 ianuarie 2021.În ediția din decembrie a emisiunii imoExpert, am discutat despre creșterea plafonului maxim pentru TVA 5% împreună cu Directorul General al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Dumitru Nancu.

Acesta menționa că măsura este complementară programului Noua Casă, lansat în toamnă laa rândul său cu valori majorate.

Mai mult, Nancu explica că, mergând mână în mână, cele două măsuri vor ajuta la reducerea prețurilor locuințelor. Urmărește dezbaterea mai jos:

Am discutat despre artificiile pe care le fac românii pentru a evita plata unui TVA de 19% pentru locuințe într-o ediție CPI Webinar alături de Antoanela Comșa, Director General al Gran Via România.

Citește și: 2020, o retrospectivă. Cum au evoluat principalii indicatori în acest an marcat de pandemie?

Citește și: Tech Agenda îți aduce noutăți despre aplicația Imobiliare.ro. Vezi ce opțiuni am introdus pe site

Citește și: Ești femeie și lucrezi ca agent sau consultant imobiliar? Dacă poți, te rugăm să ne acorzi câteva minute. Vrem să aflăm opinia ta