Light Dark

Unul dintre cele mai importante proiecte rezidențiale demarate în Constanța, Tomis Park, intră în faza a doua de dezvoltare. În 2022, vor fi livrate 252 de apartamente, cu o investiție de 20 de milioane de euro.

Tomis Park ansamblu rezidential constanta

Până la ora actuală, au fost vândute 75% dintre apartamentele disponibile în faza I a proiectului, aflată în continuare în construcție. Unitățile vor fi livrate la finalului anului viitor.

Foto: stadiul lucrărilor, noiembrie 2019, ansamblul rezidențial Tomis Park/Facebook

Faza a II-a include, pe lângă cele 252 de apartamente, și amenajarea unui parc cu o suprafață de 7.300 de mp.

“Constanța este al treilea județ din România după PIB-ul generat și o piață rezidențială semnificativă, care include însă puține proiecte de dimensiuni mari amplasate în interiorul orașului, gândite pentru constănțeni. Am proiectat astfel aproape 700 de apartamente, cu numeroase facilități și cu un amplasament bun, în imediata apropiere a Vivo Mall Constanța, cel mai mare centru comercial din oraș”, a declarat Cristian Stanciu, directorul general al dezvoltatorului Tomis Plus.

La finalizare, ansamblul Tomis Park, reprezentat de SVN România, va cuprinde 693 de apartamente, alături de locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, o grădiniță și aproape 1.000 de locuri de parcare.

Tomis Plus a finalizat anterior aproape 1.000 de locuințe în Constanța și în București.

Citește și: Indicele Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor au mai crescut în octombrie, în Cluj-Napoca cel mai mult. Capitala face excepție de la regulă

Citește și: Cum a evoluat piața terenurilor din Constanța în prima jumătate a anului 2019

Citește și: Cu 30% mai multe proprietăți la vânzare în Constanța. Cum au evoluat prețurile?