Investiție de 50 de milioane de euro pentru transformarea Novo Park în Yunity Park

Genesis Property începe transformarea Novo Park, situat în zona de Nord a Bucureștiului, în Yunity Park, un campus pentru stilul de lucru și de viață al viitorului. Proiectul este prevăzut să fie finalizat în primele trei luni din 2023.

Proiectul este construit ca un campus dezvoltat în extensia biroului, oferind mai multe posibilități pentru experiențe, oamenilor, atât pentru timpul petrecut la birou, cât și cel personal sau social.

La interior, Yunity Park include spații de co-working și co-living, un centru ultra-modern de conferințe cu o capacitate totală de 540 de locuri, o cafenea-restaurant de 190 de locuri, precum și zone de divertisment, fitness și spații special amenajate pentru socializare și relaxare. În același timp, intrările clădirilor și spațiile interioare comune, precum recepția și zona lifturilor vor fi transformate complet, cu un design modern și completate de zone noi de interacțiune în afara birourilor.

Parcarea exterioară ce va fi transformată într-o zonă verde complet reamenajată, cu un design futurist, se întinde pe o suprafață totală de 7.500 de metri pătrați. Spațiul va include un amfiteatru modern dedicat evenimentelor outdoor, cu o capacitate de 220 de locuri doar în gradene, dar și o pădure urbană de 1.000 de metri pătrați unde angajații vor putea susține inclusiv întâlniri de lucru.

Pe timpul sezonului cald, Yunity Park va pune la dispoziția rezidenților o terasă exterioară versatilă care va deservi un food hall de 4.000 de metri pătrați și numeroase zone destinate interacțiunilor profesionale și socializării în timpul liber.

„Yunity Park reprezintă viitorul vieții la și dincolo de birou. Este o destinație urbană, puternic reprezentată de spațiul public, în care viața profesională și cea socială primesc aceleași șanse de împlinire. În primul rând, spațiul destinat în prezent unei parcări va fi transformat într-o pădure urbană în vecinătatea căreia se vor integra organic spații pentru evenimente, experiențe recreative și spații de lucru în aer liber. Toate acestea sunt menite să aducă împreună cultura socială locală și cea corporativă într-un spațiu unic (…).”, a spus Liviu Tudor, fondator Genesis Property și președinte European Property Federation.

Proiectul va fi dezvoltat conform principiilor sustenabilitățiii, în conformitate cu angajamentul companiei de a reduce la net zero emisiile de carbon ale companiei până în 2040 prin reutilizare, investiții în producția de energie din surse regenerabile și gestionarea durabilă a clădirilor.

Citește și: One United Properties – dezvoltări masive în următorii 7 ani, în sectorul imobiliar

Citește și: Bogdan Petrovai este noul partener asociat în cadrul Blitz

Citește și: Înscrierile pentru premiile Imobiliare Awards 2022 au ajuns la final. Au fost depuse peste 130 de candidaturi
.

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: corina.sfia@imobiliare.ro)