Investiții de peste 3 miliarde de euro pot fi anulate prin suspendarea PUZ-urilor de sector. Opinia Primarului General: Nu urmează Apocalipsa

Suspendarea PUZ-urilor aferente sectoarelor 2,3,4,5 și 6 din București poate duce la amânarea sau chiar la anularea unor investiții de peste 3 miliarde euro, sunt de părere reprezentanții Asociației Investitorilor din Real Estate în România (AREI). 

„Incertitudinea și lipsa de transparență în procesul decizional trebuie înlocuite cu predictibilitate și colaborare cu mediul de afaceri”, a explicat Antoanela Comșa, președintele Consiliului Director AREI.

„Pe lângă provocările crizei sanitare cu care s-a confruntat tot mediul de afaceri, activitatea investițională din București este acum puternic îngreunată de schimbările de viziune și strategie urbanistică ce derivă din intenția de suspendare a PUZ-urilor, aferente sectoarelor 2,3,4,5 și 6, care se face fără respectarea termenului de transparență decizională conform Legii 52/2003. Considerăm necesar ca această revizuire a regimului urbanistic al Municipiului București să aibă și o componentă de consultanță publică, similară celei prevăzute de lege pentru aprobarea planurilor urbanistice zonale” , a mai menționat reprezentanta asociației care aduce laolaltă unii dintre cei mai importanți investitori, atât de pe segmentul rezidențial, cât și din cel de spații office și de retail.

În opinia celor de la AREI, lipsa de comunicare și de explicare a efectelor economice și juridice ce vor apărea ca urmare a inițiativei propuse de suspendare a PUZ-urilor coodonatoare de sector „transmite din păcate un mesaj negativ atât companiilor prezente la acest moment în România, dar mai ales celor care prospectează țara noastră pentru investiții viitoare în această industrie” .

Mai mult, efectele acestor decizii se vor resimți la nivelul Bucureștiului prin blocarea tuturor proiectelor pentru care coeficienții nu se încadrează în regimul urbanistic, aplicabil anterior PUZ-urilor coordonatoare de sector, dar și la nivel național prin generarea unei stări de confuzie și impredictibilitate, pe durata următorilor doi ani, cu privire la acțiunile unei importante autorități publice locale de revenire asupra reglementărilor urbanistice aprobate anterior.

Pe scurt, suspendarea PUZ-urilor ar însemna că vor fi afectate proiecte în valoare de peste 3 miliarde de euro pentru următorii doi ani, dar și că acestea vor suferi întârzieri, blocaje semnificative sau ar putea fi chiar anulate, investitorii alegând alte destinații pentru investițiile lor.

Opinia Primarului General: Nu urmează Apocalipsa

Nicușor Dan a declarat, miercuri, că după suspendarea PUZ-urilor de sector, proiectele imobiliare vor fi autorizate după prevederile Planului Urbanistic General aflat în vigoare.

S-a spus în spațiul public că urmează un fel de apocalipsă, dacă aceste documentații de urbanism sunt suspendate și nu mai produc efecte juridice. Nu! Bucureștiul are o documentație de urbanism, Planul Urbanistic General, care este în vigoare. După suspendare PUZ-urilor de sector revenim la PUG peste tot. Nu suntem absurzi. Adică, dacă în baza PUZ-urilor de Sector s-a prevăzut extinderea unei școli, a unei grădinițe, un pasaj rutier, o mare lucrare de infrastructură de care Primăria are nevoie, pentru că există deja toate avizele pentru PUZ-ul de sector, Consiliul General poate să dea punctual un PUZ pentru respectiva investiție. Deci aceste investiții nu vor fi în niciun caz blocate”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul General a menționat, totodată, că autorizațiile emise rămân în vigoare, iar pentru proiectele considerate a fi rezonabile Consiliul General se vor aproba punctual PUZ-uri.

”Pentru certificatele de urbanism deja emise în baza PUZ-urilor de sector, și care prevăd dezvoltări rezonabile, de exemplu o funcțiune care era prevăzută în PUG ca industrială și care nu se mai potrivește în 2021 ca industrială în mijlocul unui cartier de locuințe pentru ca ea să devină funcțiune de locuire, evident, la fel, de la o lună la alta putem să dăm un PUZ punctual ca să rezolvăm această chestiune. Dacă cineva avea în PUG un teren cu funcțiunea spațiu verde și acel teren a devenit construibil printr-un PUZ de sector, îmi pare rău, nu vom încălca legea și nu vom da PUZ pentru autorizație de construire pentru respectivul spațiu verde”, a mai menționat Nicușor Dan, potrivit Hotnews.

Primarul a pus în discuție suspendarea PUZ-urilor și pe Facebook. Într-o postare realizată pe rețeaua socială, el a ținut să menționeze că „în ultimii ani, urbanismul din București a fost o golănie, care a costat scump orașul și locuitorii săi„. „Indiferent de presiuni, nu voi ceda și voi face ceea ce trebuie pentru apărarea sănătății bucureștenilor și pentru a corecta dezvoltarea urbanistică a Capitalei”, a concluzionat el.

Citește și: Investiții de peste 3,5 miliarde de euro în marile proiecte imobiliare din București. Mulți dezvoltatori mizează pe ideea de regenerare urbană

Citește și: Vom avea TVA de 5% pentru locuințe de până la 140.000 de euro? Președintele AREI vorbește despre demersurile care se fac în acest sens

Citește și: TVA 5% și birocrația, mari obstacole pentru dezvoltatori. „Dorința noastră este să facem apartamente cât mai mari, la prețuri accesibile”

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)