Light Dark

Pe piața imobiliară nu există, la ora actuală, semnale care să anticipeze apariția unei crize iminente. Întreg sectorul este mult mai stabil, iar cumpărătorii sunt mai cumpătați, spune Răzvan Ionescu, directorul de marketing al dezvoltatorului Impact Developer&Contractor. 

“Nu cred că piața din România mai are condițiile pe care le avea în anii 2007-2008, când prăbușirea era iminentă. Este o piață mult mai stabilă, cu cumpărători mult mai cumpătați, cu niște limite impuse de Banca Națională care au redus foarte mult exuberanța. Este o piață în care chiar și în situația în care am putea vorbi despre o <criză >, aceasta ar putea să însemne cel mult o stagnare”, a declarat Răzvan Ionescu în cadrul primei ediții a emisiunii imoExpert.

O scădere abruptă a prețurilor iese, de asemenea, din discuție. În acest sens, Ionescu a subliniat inclusiv situația din sectorul construcțiilor, unde în ultimii ani costurile au crescut destul de puternic.

“Această creștere de cost este reală și o resimt toți dezvoltatorii, prin urmare nu știu cum ar putea să scadă prețurile”, a continuat el.

Mai mult, reprezentantul dezvoltatorului a menționat că atunci când se intră într-o perioadă de stagnare cel mai mult au de suferit cei care nu pot oferi un produs care să răspundă nevoilor pieței la momentul respectiv.

“Probabil că victimele unei astfel de stagnări a pieței vor fi acei dezvoltatori care fie au mizat pe un tun, fac ceva și ies repede fără să se gândească foarte mult la ce are nevoie piața, fie cei care nu au resurse financiare suficiente pentru a susține un proiect pe termen mai lung”, a mai spus Ionescu.

Citește și: imoExpert – Viitorul programului Prima Casă. Răzvan Ionescu: Limitarea la 70.000 de euro elimină majoritarea proiectelor noi din marile orașe – VIDEO

Citește și: Investitor vs cumpărător într-una dintre cele mai scumpe zone din București. Diferențe în comportament văzute din perspectiva dezvoltatorului

Citește și: Compromisul făcut de familiile aflate în căutarea unei apartament nou. „Principalele cerințe pe care părinții le au sunt legate de securitate, de calitatea complexului”