Iulie, cea mai bună lună pentru tranzacții din 2020. Top 10 județe unde s-au vândut cele mai multe imobile

Luna iulie a venit cu peste 50.000 de vânzări de imobile în România, un nivel record pentru anul 2020. Bucureștiul rămâne „cap de afiș”, cu aproape 17.300 de imobile tranzacționate de la începutul verii.

În luna iulie s-au vândut, la nivel național, 50.153 de imobile, cu peste 3.300 mai multe față de începutul verii, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Capitala ocupă primul loc în topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile pe parcursul lunii trecute, fiind urmată, la mare distanță, de Cluj și Ilfov. Chiar dacă se află pe poziția a treia în clasament, județul Ilfov a înregistrat o scădere cu 11% în numărul tranzacțiilor, dacă ne raportăm la perioada similară din 2019.

Infografic: Evoluția vânzărilor de imobile ianuarie-iulie 2020, date ANCPI

Cea mai mare scădere în numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare într-o lună s-a simțit însă în Timiș. Aici, s-au tranzacționat cu circa 2.500 de imobile în minus față de iulie 2019.

Pe de altă parte, Constanța a înregistrat un avans puternic. Aproape 1.000 de case, terenuri și apartamente s-au tranzacționat aici în plus față de intervalul corespunzător din anul trecut.

Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în luna iulie:

  1. București: 9.017 imobile vândute (+146 față de iulie 2019)
  2. Cluj: 3.484 (+260 față de iulie 2019)
  3. Ilfov: 3.395 (-427 față de iulie 2019)
  4. Brașov: 2.942 (+648 față de iulie 2019)
  5. Timiș: 2.433 (-2.541 față de iulie 2019)
  6. Constanța: 2.279 (+974 față de iulie 2019)
  7. Suceava: 1.592 (+307 față de iulie 2019)
  8. Dolj: 1.382 (+101 față de iulie 2019)
  9. Mureș: 1.228 (+268 față de iulie 2019)
  10. Bihor: 1.215 (-170 față de iulie 2019)

Peste 1.000 de imobile s-au vândut și în Dâmbovița, Iași și Satu Mare pe parcursul lunii trecute. Olt și Caraș-Severin s-au aflat, în schimb, la coada clasamentului, în același interval de timp fiind tranzacționate aici sub 300 de case, terenuri și apartamente.

De menționat este și faptul că, deși iulie a adus un nivel record de tranzacții pentru anul curent, numărul imobilelor vândute a fost mai redus față de cel înregistrat în perioada similară din 2019. Atunci, 50.890 de imobile au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare.

Citește și: Prețurile au scăzut ușor luna trecută în marile orașe din țară. Excepția din Moldova

Citește și: Dezvoltatorii mari nu vor crește prețurile în pas cu Noua Casă. Cumpărătorii îi vor taxa pe cei care acționează speculativ

Citește și: Un upgrade pentru TVA 5%, necesar odată cu Noua Casă. „Ar trebui să lucreze în tandem. Atunci, ar fi un pachet complet”

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)