Lucrările de construcții, în creștere în luna iunie. Cum au evoluat în prima jumătate a anului 2018

Volumul lucrărilor de construcții a crescut în România pe parcursul lunii iunie față de perioada corespunzătoare a anului trecut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

volumul lucrarilor de constructii iunie 2018

Pe parcursul lunii iunie, volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 0,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în ciuda scăderilor apărute la nivelul lucrărilor de reparații capitale (executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală; – 12,2%) și în cazul lucrărilor de construcții noi (-2,9%). Creșterea s-a reflectat, în schimb, în luna iunie în lucrările de întreținere și reparații curente (de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor) care au înregistrat un avans de 22,3%.

„Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii la construcţiile inginereşti a crescut cu 15,8% şi la clădirile nerezidenţiale cu 9,8%. Scădere a fost la clădirile rezidenţiale cu 32,4%”, se explică într-un comunicat de presă emis de INS.

Totodată, o majorare a volumului lucrărilor de construcții, cu 2%, s-a observat și ca serie ajustată la numărul de zile lucrătoare și la sezonalitate. Aceasta a fost susținută de un avans de aproape 26% înregistrat la nivelul lucrărilor de întreținere. Scăderi s-au putut observa însă în cazul lucrărilor de reparații capitale (-10,9%) și în cazul lucrărilor de construcții noi (-0,3%).

volumul lucrarilor de constrcutii evolutie elemente de structura iunie 2018

„Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la construcțiile inginerești cu 16,5% și la clădirile nerezidențiale cu 11,5%. Scădere s-a înregistrat la clădirile rezidențiale cu 30,7%”, mai explică reprezentanții INS.

volumul lucrarilor de constructii obiecte de constructii iunie 2018

De menționat este și faptul că faţă de luna mai volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 14,6% în luna iunie, iar ca serie ajustată în funcţie de sezonalitate a scăzut cu 0,8%.

Evoluția în primele șase luni ale anului 2018

În prima jumătate a anului 2018, volumul lucrărilor de construcții a înregistrat ca serie brută o scădere puțin semnificativă, de doar 0,1%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Aceasta s-a reflectat în lucrările de construcții noi și în cele de reparații capitale. Pe obiecte de construcții, clădirile rezidențiale au scăzut cu 27%, în timp ce creșteri s-au putut observa în cazul construcțiilor inginerești (13,3%) și în cazul clădirilor nerezidențiale (7,1%).

Ca serie ajustată la sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 1,1%.

„Pe elemente de structură s-au înregistrat creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente cu 11% și la lucrările de reparații capitale cu 1,5%. Scădere a fost la lucrările de construcții noi cu 0,9%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la construcțiile inginerești și la clădirile nerezidențiale cu 14,9%, respectiv cu 8%. Scădere s-a înregistrat la clădirile rezidențiale cu 24,8%”, arată datele INS.

Citește șiCâte imobile s-au vândut în luna iulie și cum au evoluat vânzările de la începutul anului 2018

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)