Mini orașul Cosmopolis a ajuns la 6.700 de rezidenți. Care sunt planurile de viitor ale dezvoltatorului

Circa 6.700 de persoane locuiesc la ora actuală în complexul rezidențial Cosmopolis, unul dintre primele de tip mini oraș din România, care și-a deschis porțile cu 10 ani în urmă.

Complexul rezidențial Cosmopolis

“În 2009, anul în care am început livrarea primelor unități, aveam puțin peste 700 de rezidenți, iar acum am ajuns la mii de locuitori, majoritatea familii cu unul sau doi copii, și tineri profesioniști, la început de carieră”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land, într-un comunicat de presă.

Potrivit spuselor sale, pe parcursul anului 2017 s-au construit aici încă 45.900 de mp de suprafață rezidențială.

Ansamblul rezidențial dispune, în prezent, de 821.000 de mp, având finalizate peste 2.840 de apartamente și vile, dar lucrările de dezvoltare nu se opresc însă aici.

Planurile de viitor ale dezvoltatorului includ construcția a cel puțin 7.000 de locuințe noi, plus o sală de fitness ultramodernă și o piscină interioară.

“Următoarea investiție din cadrul Cosmopolis va fi o sală de fitness ultramodernă, dotată cu aparatură de ultimă generație și o piscină interioară, instructor și personal dedicat antrenamentelor individuale, dar și de grup”, a mai explicat CEO-ul Opus Land.

Printre facilitățile oferite rezidenților Cosmopolis se numără două grădinițe, o școală primară, două parcuri, o plajă privată pe malul lacului aflat în apropierea ansamblului rezidențial, 24 de piscine exterioare, terenuri de baschet, fotbal și tenis și terenuri de joacă pentru copii.

În plus, pe parcursul anului trecut aici a fost construit primul strip mall din România aflat într-un complex rezidențial, cu o suprafață închiriabilă de 4.000 de mp.

Investițiile făcute în cadrul mini orașului Cosmopolis s-au ridicat la circa 280 de milioane de euro, acestea incluzând investiții în construcția locuințelor, dar și în lucrări de infrastructură, spații comerciale și spații verzi.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)