Light Dark

La doi pași de luxoasa Șosea Kiseleff, bulevardul 1 Mai a fost gândit de autoritățile comuniste ca un ”colier de clădiri monumentale”.

Bulevardul 1 Mai Sursa Dan Vartanian”Ce era el acum 15 ani, pe lângă șoseaua Kiseleff?”, se întrebau, în 1983, autorii unei broșuri de promovare a blocurilor construite de către autoritățile comuniste ale vremii, cu referire la bulevardul 1 Mai din București (foto stânga ,sursa Dan Vartanian). ”La doi pași de una dintre cele mai pitorești artere bucureștene – o stradă pestriță, încercând fără succes să constituie un ax unitar între zone ce doar cu multă indulgență puteau emite oarecari pretenții urbanistice.”

”Ce este el acum?”, continuau propaganda autorii broșurii. ”Oricât ne-ar urmări nostalgia patriarhalei mahalale, ce părea aici, ca de altfel și în multe alte zone extracentrale, la ea acasă, nu poți să nu constați, privind impresionantul colier de clădiri monumentale, cu liniile lor moderne și pline de forță, că încă o stradă anonimă, fără personalitate, întrece astăzi în frumusețe și măreție chiar și cele mai renumite bulevarde din Bucureștiul de altă dată.”

Ansamblul, supus în anii de dinainte de 1983 unei ”ample sistematizări” între Piața Victoriei și strada Câmpina, era, la data editării broșurii, ”în mare parte realizat”, urmând să cuprindă 4.550 de apartamente, multiple dotări social-culturale, între care o grădiniță cu 300 de locuri, dispensar medical, școală generală cu 24 de săli de clasă, două cinematografe, parcaje, locuri de joacă pentru copii și spații comerciale însumând 37.000 de metri pătrați.

”Noile clădiri sunt concepute în fronturi închegate, cu regimuri variate de înălțime, cu accente dominante în intersecții ce se profilează ca mari piețe publice. Se încheagă astfel o arteră majoră de penetrație spre centrul orașului, cu trei fire de circulație pe sens și linie de tramvai”, scriau autorii broșurii.

Cum au evoluat prețurile

Locuințele situate în ”impresionantul colier de clădiri monumentale” din cartierul 1 Mai – astăzi bulevardul Ion Mihalache – au depășit, așadar, vârsta de 30 de ani, însă sunt în continuare în oferta agenților imobiliari.

Vârful prețurilor cerute în zonă a fost atins în perioada de boom economic (2005-2008). Astfel , potrivit datelor Imobiliare.ro, în martie 2008 o garsonieră costa, în medie, 85.033 de euro (preț cerut de vânzător), un apartament cu două camere – 137.091 de euro, iar unul cu trei camere avea un preț de 165.877 de euro.

În mai 2014, prețul mediu cerut pentru o garsonieră era de 43.793 de euro, în timp ce apartamentele de două și trei camere costau 58.008, respectiv 94.357 de euro. Aceste prețuri sunt cu 48%, 58% și respectiv 43% mai mici decât în martie 2008.