Nordis Group a obținut pre-certificare Green Homes pentru proiectul Nordis Mamaia, dezvoltat în stațiunea Mamaia de pe litoral.

Ansamblul mixt va cuprinde 730 de camere de hotel și 290 de apartamente, iar investiția în acest proiect este estimată la 70 de milioane de euro

Certificarea Green Homes este oferită de Romania Green Building Council pentru implementarea unor măsuri și soluții sustenabile și atingerea unui nivel de sustenabilitate superior. Spațiul ales pentru dezvoltarea proiectului, un fost teren industrial dezafectat, s-a numărat printre aspectele care au condus la obținerea pre-certificării sale.

FOTO: Stadiul lucrărilor pentru proiectul Nordis Mamaia la sfârșitul lunii aprilie

Proiectul este prevăzut cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice, iar materialele și finisajele care vor fi utilizate au un conținut redus de compuși organici volatili toxici. Construcția beneficiază și de unități sanitare cu un consum redus de apă, irigații eficiente și spații verzi cu plante ușor adaptabile și mentenanță redusă.

Ansamblul Nordis Mamaia este gândit pentru a dispune de o eficiență energetică superioară, iar pentru a diminua efectul de insulă de căldură urbană, care accentuează canicula și valurile de căldură din spațiile locuite, vor fi instalate terase înierbate și un acoperiș verde.

Dezvoltatorul intenționează să obțină astfel de certificări pentru toate ansamblurile din portofoliu.

Citește și: Creșterea din turismul intern, o oportunitate pentru investitori. „Ne așteptăm la o schimbare de paradigmă”

Citește și: 70% dintre proprietari au în vedere o scădere de preț, iar 98% sunt deschiși să facă vizionări – STUDIU

Citește și: Opt scenarii posibile văzute de Lorand Szasz în imobiliare, după COVID-19

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *