Light Dark

Oferta locuințelor disponibile spre vânzare a fost în scădere pe parcursul ultimelor 12 luni, aproape în toate marile orașe analizate, potrivit celui mai recent raport Market360 lansat de Imobiliare.ro.

Cel mai mare recul, în cuantum de circa 33,9%, a avut loc în Cluj-Napoca, unde au fost scoase la vânzare, trimestrul trecut, 1.340 de proprietăți rezidențiale.

Pe locul al doilea se situează Iașiul, cu un minus de 29,7% (până la 760 de proprietăți rezidențiale), acesta fiind urmat de Constanța, cu o scădere de circa 21,9% (până la un total de 810 anunțuri).

Un declin anual de 19,3% a avut loc în Brașov (unde au fost scoase la vânzare 730 de proprietăți), orașul de la poalele Tâmpei fiind urmat de Timișoara (-10,7%, până la 1.860 de oferte) și, respectiv, București (-7,5%, până la 6.060 de oferte).

În perioada analizată, practic, cea mai mică marjă de scădere a ofertei a fost consemnată în București, adică pe cea mai mare piață imobiliară a țării ca volum.

Aici găsești integral raportul Market360!

Mai puține proprietăți noi, în piață

Un trend per ansamblu descendent poate fi observat și privind la numărul de proprietăți nou introduse pe piață, ce s-a cifrat la 5.510 la nivelul celor șase orașe cuprinse în analiză – adică cu 14% mai puține decât în perioada similară a anului precedent. Și de data aceasta, o evoluție negativă a avut loc în toate orașele, începând cu Cluj-Napoca (-32,4%) și continuând cu Iașiul (-28,9%), Constanța (-19,2%), Timișoara (-2,6%), Oradea (-19,4%), Iașiul (-15,2%), Brașov (-8,6%) și în cele din urmă, Bucureștiul (-7,8%).

Apartamente și case nou intrate pe piața secundară (imobile vechi, vândute de proprietari)

În ceea ce privește numărul de oferte de apartamente și case nou intrate pe piața secundară (imobile vechi, vândute de proprietari), în Capitală se poate observa că acest indicator s-a menținut, în octombrie 2021, sub nivelurile atinse în perioada similară a celor doi ani anteriori. Astfel, în prima lună de toamnă a anului trecut au intrat circa 1.100 de proprietăți noi pe acest segment al pieței bucureștene, față de peste 1.700 în 2019 și, respectiv, peste 1.800 în 2020.

În noiembrie și în decembrie, însă, numărul ofertelor din această categorie s-a aliniat cu nivelurile consemnate în anii anteriori: în a doua lună de toamnă a anului trecut au fost consemnate, astfel, 1.260 de oferte noi, iar în decembrie, 812.

Spre deosebire de Capitală, numărul de oferte noi de pe piața rezidențială secundară din Cluj-Napoca (apartamente și case vândute de proprietari) s-a situat, în cel de-al patrulea trimestru al anului în curs, semnificativ sub nivelurile atinse în 2019 și 2020. Mai exact, în octombrie 2021 au intrat circa 300 de proprietăți noi pe acest segment al pieței clujene, față de peste 466 în 2019 și, respectiv, peste 500 în 2020. În noiembrie 2021, numărul ofertelor din această categorie s-a situat la 320 de anunțuri, față de circa 430 în perioada similară a celor doi ani anteriori. În luna decembrie, numărul de anunțuri noi a coborât spre pragul de 200 – acest nivel fiind, însă, destul de apropiat celui înregistrat în anii anteriori.

Vânzările proprietăților imobiliare la nivel național

Cât despre vânzările proprietăților imobiliare, anul 2021 a fost caracterizat, per ansamblu, de o evoluție pozitivă, atât comparativ cu 2020, cât și cu 2019. Astfel, datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) relevă că pe tot parcursul anului trecut au fost tranzacționate la nivelul întregii țări 698.756 de imobile, adică cu aproape 16% mai mult, respectiv 95.951 de imobile, comparativ cu anul anterior.

Potrivit statisticilor oficiale, cele mai multe vânzări de imobile s-au înregistrat anul trecut în luna decembrie (74.429 de unități), iar cele mai puține, în mai (47.773). Deși numărul imobilelor vândute la nivel național a fost mai mic în ultimul trimestru din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020, pe tot parcursul anului a fost consemnată o evoluție pozitivă, marja anuală de creștere fiind de 16%.

Citește și: Opinie Răzvan Cuc Președinte RE/MAX România: „Imobiliarele rămân poate cea mai populară soluție de investiție”