Light Dark

Dezvoltatorul One United Properties a cumpărat un teren de 8,2 hectare pe malul lacului Plumbuita din București și intenționează să construiască aici nou proiect rezidențial, cu peste 1.000 de unități.

Terenul, achiziționat cu aproape 8 milioane de euro de la First Bank, a aparținut, în trecut, unei foste fabrici de cărămidă. Ansamblul care ar urma să fie dezvoltat aici, denumit One Lake District, va fi dedicat cumpărătorilor cu venituri medii și peste medie.

“One Lake District este alternativa pentru cei care nu își permit o locuință pe malul lacului Floreasca sau Herăstrău, dar vor să trăiască la standarde similare, cu facilități, priveliști și lac”, a declarat, potrivit Profit.ro, Victor Căpitanu, unul dintre fondatorii One United Properties.

Proiectul ar urma să includă facilități de fitness, o clinică medicală, grădiniță, supermarket și locuințele vor avea vedere la lacul și la parcul Plumbuita, conform ZF.ro.

Dezvoltatorul One United Properties este activ pe piață din anul 2007 și este specializat pe proprietăți rezidențiale exclusiviste construite în București. Din portofoliul său fac parte ansambluri rezidențiale, precum One Charles de Gaulle sau One Mircea Eliade , dar și spații office. Recent, a fost realizată și o investiție în sectorul spațiilor logistice, la Ploiești.

One United Properties a fost desemnat „Dezvoltatorul imobiliar al anului 2018” în cadrul celei mai recente ediții a Galei Profesioniștilor în Imobiliare și a obținut și trofelul dedicat „Proiectului rezidențial al anului 2018” pentru ansamblul One Charles de Gaulle. Grupul condus de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu a fost evaluat recent la 270 de milioane de euro.

Citește și: Apartamentele noi, tot mai atractive pentru cumpărători. Ce se întâmplă cu prețurile

Citește și: Britanicii de la London Partners preiau proiectul Belvedere Residences din nordul Bucureștiului. Vor fi livrate peste 1.500 de unități

Citește și: Peste 20.300 de autorizații de construire, eliberate în România în prima jumătate a anului