Pandemia remodelează percepția angajaților asupra spațiului ideal de lucru – un studiu realizat de Skanska în CEE. Cea mai dorită opțiune de lucru rămâne modelul hybrid

Pandemia redefinește arhitectura clădirilor de birouri, oferind o nouă perspectivă dezvoltatorilor asupra modului în care trebuie să se raporteze la viitoarele investiții. Ultimul studiu realizat de Skanska în CEE adună date relevante referitoare la perspectiva angajaților în ceea ce privește condițiile spațiului lor de lucru și, prin urmare, viitorul spațiilor de birouri.

În prezent, aproape jumătate dintre angajații din Polonia, România, Ungaria și Republica Cehă merg la birou în fiecare zi. Noile spații de birouri trebuie să ofere mai mult confort și siguranță decât înainte de pandemie. 

Studiul arată că aproape jumătate dintre respondenții din CEE (48%) lucrează în fiecare zi de la birou, același procent fiind valabil și în cazul angajaților români care s-au întors să-și desfășoare activitatea în spațiile de lucru. 18% dintre angajații români lucrează într-un regim hybrid, cu 3 sau 4 zile pe săptămână la birou, în timp ce 20% din angajații români lucrează doar de la domiciliu.

După cum dovedește studiul, regiunea se îndreaptă către un model hybrid, dar în care domină totuși preferința pentru munca de la birou: pentru 51% dintre angajații chestionați, varianta ideală de muncă presupune cel puțin 3-4 zile pe săptămână lucrate de la birou. Această tendință este vizibilă în toate țările din CEE.

Specific pentru respondenții din România, 27% ar opta pentru munca de la birou de cel puțin 3-4 zile pe săptămână ca fiind modelul ideal de lucru, în timp ce 22% dintre ei și-ar dori să lucreze exclusiv de la birou și 19% ar prefera să lucreze doar de acasă.

Factorii cheie, cel mai frecvent indicați în regiune, care îi motivează pe oameni să lucreze de la birou includ un spațiu liniștit și standarde înalte (de exemplu, siguranță, relaxare, munca în aer liber).

Studiul prezintă o analiză a răspunsurilor a 2000 de angajați din patru țări ale Europei Centrale și de Est – Polonia, Republica Cehă, România și Ungaria.

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: corina.sfia@imobiliare.ro)