Peste 1 milion de oameni vor avea de suferit, dacă această ordonanță va fi abrogată, spune președintele FPSC

Ordonanța nr. 114/2018 a reprezentat un pas înainte pentru constructorii din România, iar abrogarea acesteia vehiculată recent ar avea consecințe grave atât pentru patronii firmelor de profil, cât și pentru angajații acestora și familiile lor. Din estimările președintelui Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), mai bine de 1 milion de persoane ar urma să aibă de suferit în acest caz.

abrogare oug 114

„Această ordonanță, și aici mă refer doar la partea de construcții, a reprezentat un colac de salvare pentru peste 500.000 de angajați din construcții și din domenii conexe construcțiilor. Dacă ne referim și la membrii familiilor lor, vorbim de peste un milion de persoane. Facilitățile acordate prin această ordonanță de urgență se adresează exclusiv angajaților, nu sunt acordate firmelor. Firmele, în schimb, și-au asumat creșterea salariului minim la 3.000 de lei, dar doar în paralel cu acordarea acestor facilități la impozite. Avem o parte asumată de către firme și o parte asumată de Guvern. Nu credem că cineva ar vrea să pună în pericol un milion de persoane”, a declarat Valentin Petrescu, președintele FPSC, în cadrul unei conferințe de presă.

El a adus în discuție și votul negativ primit din partea comisiei de IT din Camera Deputaților și a spus că, în opinia sa, acesta ar fi putut fi dat pe fondul „părțior rele ale ordonanței”, și anume cele referitoare la bănci și la sectorul de telecomunicații.

„Dacă această ordonanță are o parte bună, ea se referă la construcții și suntem siguri că aici a fost o neînțelegere, că nu se dorește renunțarea la facilități”, a ținut Petrescu să sublinieze.

Președintele FPSC susține, de asemenea, că OUG 114 a stimulat deja întoarcerea celor plecați la muncă în străinătate și că are toate premisele pentru a duce la stoparea exodului forței de muncă din construcții spre alte țări.

„Ne dorim să oprim exodul de forță de muncă. Ne dorim să aducem înapoi oameni, iar aceste facilități din ordonanță ne permit să facem acum acest lucru. Gândiți-vă că salariul minim este 3.000 de lei, dar nu se plătesc oamenii numai cu salariul minim. Se ajunge la salarii de 4.000 – 6.000 de lei”, a spus el.

Valentin Petrescu a recunoscut că există însă și persoane care se tem că nu vor putea beneficia de facilitățile oferite de OUG 114/2018 în construcții pe termen lung, în contextul nivelului de încrederea al acestora în clasa politică. „Am semnat acordul pentru 10 ani și trebuie să îl ducem până la capăt. Doar așa putem să sperăm să aducem înapoi forța de muncă plecată în străinătate”, a completat președintele federației.

El a ținut să amintească o serie de beneficii apărute odată cu OUG 114. „Oamenilor le-au crescut veniturile, încasările bugetare aferente salariilor din construcții au crescut semnificativ, firmele au început să își rezolve problema cu forța de muncă, deci vedem că există în acest moment un câștig de toate părțile. Este un exemplu foarte rar în țară ca toată lumea să câștige. De ce s-ar anula? Nu există nicio explicație logică pentru acest lucru”, a spus acesta.

Președintele FPSC a menționat, totodată, că în ultimele cinci luni s-au organizat discuții cu reprezentanți ai Guvernului pentru corectarea anumitor scăpări apărute în prevederile inițiale ale OUG 114, că acestea au fost aprobate în ședința de Guvern din 23 mai, dar până acum nu au fost publicate în Monitorul Oficial. El a făcut apel pentru mai multă deschidere din partea clasei politice explicând că domeniul construcțiilor este unul dintre puținele în care există cu adevărat dialog social eficient. „Ne dorim să fim un exemplu și pentru alte domenii. Doar în baza unui dialog constructiv putem să facem pași înainte și să aducem plus-valoare și pentru companii, dar și pentru oameni”, a conchis Petrescu.

Citește și: Agenda dezvoltatorului imobiliar la #CPIRegional2019. Află ce ți-am pregătit și rezervă-ți locul la întâlnirea profesioniștilor în real estate

Citește și: Volumul lucrărilor de construcții, în creștere în primul trimestru al anului 2019

Citește și: Top 10 județe unde s-au vândut cele mai multe imobile luna trecută

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)