Peste 22 de milioane de euro în 2020 pentru dezvoltarea celui mai amplu proiect rezidențial din România

Reprezentanții Opus Land vor continua în 2020 dezvoltarea proiectului Cosmopolis, situat în apropierea Capitalei, cu o investiție de peste 22 de milioane de euro.

Aproximativ 500 de apartamente și vile sunt programate spre livrare până la sfârșitul lui 2020, la care se vor adăuga și noi facilități. În martie, lucrările pentru construcția clădirii în care va funcționa școala primară de stat din cadrul ansamblului vor ajunge la final. Clădirea va fi donată autorităților. În Cosmopolis funcționează deja două grădinițe.

Se vor inaugura, totodată, mai multe drumuri noi în cadrul proiectului, șapte piscine și va fi deschis un drum de ieșire, spre localitatea Tunari.

„Povestea Cosmopolis va continua încă cel puțin 10 ani, la final urmând ca proiectul să fie primul oraș nou dezvoltat în țară în perioada post-decembristă”, a declarat Gabriel Voicu, project manager Cosmopolis și director de vânzări SVN România.

Până la sfârșitul lui 2020, ansamblul situat în apropierea Bucureștiului va ajunge să cuprindă peste 4.100 de locuințe finalizate și mai bine de 10.000 de locuitori. Investițiile cumulate în acest proiect depășesc 350 de milioane de euro.

Citește și: Dezvoltatorul cu cel mai amplu proiect rezidențial din țară vorbește despre evoluția pieței în 2020

Citește și: În această zonă din București apartamentele s-au scumpit cu 23% într-un an

Citește și: STUDIU – Principalii factori care au influențat piața imobiliară în 2019. „România nu se află într-o situație de boom imobiliar, nici nu va intra într-o criză” 

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)