Peste 46.000 de imobile vândute în România în luna noiembrie

Pe parcursul lunii trecute s-au vândut în România peste 46.000 de imobile, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

imobile vandute noeimbrie 2018

„În luna noiembrie 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 46.513 imobile, cu 6.325 mai puține față de luna octombrie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 12.380 mai mic față de perioada similară a anului trecut”, se explică într-un comunicat de presă ANCPI.

Cele mai multe vânzări s-au înregistrat în municipiul București (8.038 imobile), acesta fiind urmat în top de județele Ilfov (3.631) și Timiș (3.267).

La polul opus s-au aflat județele Olt (214), Sălaj (264) și Gorj (265).

Tot în luna noiembrie s-au înregistrat 23.182 de ipoteci în România, în scădere cu 1.522 față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate tot în București (3.589), Ilfov (2.042) și Timiș (1.532). La polul opus s-au aflat județele Covasna (50), Sălaj (65) și Bistrița-Năsăud (68).

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)