Piața chiriilor nu va fi influențată semnificativ de situația generată de răspândirea noului coronavirus (COVID-19) în România, sunt de părere cei doi invitați care au participat la cea mai nouă ediție a emisiunii imoExpert.

„Eu activez din 2003 pe piața imobiliară. Am prins și creșterea de până în 2008 și blocajul și criza din 2008. Vă pot spune că în acea perioadă chiriile au jucat un rol important”, a declarat David Grigorescu, președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România în cadrul emisiunii.

„În cazul în care vom avea o diminuare a numărului de tranzacții imobiliare în perioada următoare, închirierile vor contrabalansa cererea ridicată de locuire care există și va exista mulți ani de aici încolo. Cred că într-o piață în care numărul de tranzacții poate fi o perioadă în scădere, chiriile cu siguranță vor veni și vor acoperi acea nevoie de locuire”, a mai adăugat el.

URMĂREȘTE INTEGRAL CEA MAI NOUĂ EDIȚIE IMOEXPERT

Și Andreea Comșa, CEO-ul companiei de consultanță imobiliară Premier Estate Management, vede piața chiriilor din București ca fiind una destul de stabilă și nu consideră că impactul COVID-19 va fi neapărat unul semnificativ, deși crede că ar trebui să mai așteptăm o perioadă de timp pentru a avea niște semnale mai clare.

„Piața chiriilor oricum ar fi suferit o anumită dinamică din simplul motiv că tot mai multe proiecte care au fost anunțate urmează să fie finalizate în acest an. Prin urmare, vorbim de multe apartamente care vor fi în piață la închiriere, deci și să nu fi fost acest element de blocaj de câteva luni ar fi ajuns în piață suficient de multe apartamente încât să pună presiune pe chirie”, a declarat Comșa.

Chiriile se mențin la un nivel ridicat în Capitală, în opinia sa, și în continuare persoanele care nu își mai pot permite să cumpere o locuință sau care nu vor mai considera că este un moment oportun să facă o astfel de investiție, se vor îndrepta spre opțiunea închirierii.

Potrivit datelor centralizate de Analize Imobiliare pe baza anunțurilor publicate pe Imobiliare.ro, în primul trimestru al anului 2020 chiria medie pentru un apartament cu 2 camere în Capitală a ajuns la 410 de euro/lună.

Citește și: David Grigorescu, APAIR – Nu se pune problema unei crize în momentul de față. Recomandarea făcută celor care înaintează scenarii apocaliptice

Citește și: Adio Prima Casă, bun venit O familie, O casă! Schimbări radicale în criteriile de eligibilitate

Citește și: Studiu de caz – COVID-19 și piața imobiliară din Bulgaria. Cu ce se confruntă vecinii de la sud de Dunăre în timpul pandemiei

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *