Achizițiile în scop investițional acoperă a zecea parte din livrările de locuințe noi din zona Capitalei

Deși sunt destul de apropiate ca pondere în preferințele investitorilor, închirierea continuă să fie mai atractivă decât revânzarea – chiar dacă randamentul oferit de cea dintâi variantă a mai scăzut în ultimul an, ca urmare a situației create de Covid-19.

Sursă foto: Pixabay.com

Din 2018 până în prezent, peste 5.500 de locuințe nou finalizate în București și împrejurimi au fost achiziționate de către investitori, relevă calculele reprezentanților SVN Romania. Această cifră reprezintă aproximativ 10% din totalul livrărilor din perioada analizată, ce s-au cifrat la peste 55.000 de unități locative, potrivit statisticilor Institutului Național de Statistică (INS) și estimărilor companiei de consultanță. Dintre unitățile cumpărate în scop investițional, aproximativ 45% au fost revândute, în vreme ce restul de 55% (peste 3.000 de unități) au fost date spre închiriere în vederea obținerii unui randament pe termen lung. Gradul actual de ocupare al acestor locuințe este de peste 90%, apreciază oficialii SVN, peste 2.700 de unități fiind ocupate de către chiriași pe termen mediu sau lung, adică pentru perioade de cel puțin șase luni.

„Dacă piața rezidențială a rezistat foarte bine șocului produs de pandemia Covid-19, sectorul chiriilor a fost puternic afectat, în special pe segmentele destinate studenților și călătoriilor de business sau turistice. Segmentul închirierilor pe termen lung a înregistrat rezultate mai bune, mai ales în orașele mari precum Bucureștiul, climatul general fiind într-o continuă îmbunătățire comparativ cu acum un an.”

Gabriel Voicu, vicepreședinte SVN Romania

 

Evoluție liniară a chiriilor în următoarele 12 luni

Per ansamblu, chiriile pe segmentul rezidențial nou din București au scăzut cu o medie de aproximativ 6% în prima jumătate din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020. Pentru următoarele 12 luni este estimată o evoluție liniară, ținând cont de rezultatele înregistrate de economia locală, de întoarcerea angajaților în clădirile de birouri, chiar și într-un sistem de lucru hibrid, dar și de începerea anului universitar.

Potrivit datelor SVN Romania, un apartament nou cu două camere amplasat în București se închiriază, în medie, cu 250-350 de euro pe segmentul mass-market, respectiv cu 450-600 de euro pe segmentul middle-market, în vreme ce o unitate locativă cu trei camere se închiriază pentru sume cuprinse între 600 și 900 de euro pe segmentul middle-market, iar o vilă se poate închiria începând cu 750 de euro.

Criterii de selecție mai specifice din partea chiriașilor

Scăderea chiriilor, lipsa de flexibilitate a unor proprietari, mai ales în perioada imediată declarării stării de urgență din primăvara lui 2020, alături de scăderea gradului de ocupare, toate acestea au dus la reducerea randamentelor pe segmentul rezidențial nou din zona Capitalei până la o medie de aproximativ 5,3% în euro pe an. Această cifră echivalează cu recuperarea investiției într-o perioadă de aproape 19 ani, fără a lua în calcul creșterea valorii proprietății achiziționate, explică reprezentanții companiei de consultanță.

„În viitor vom vedea tot mai mulți proprietari de mari portofolii de apartamente, achiziționarea de locuințe în vederea închirierii lor ulterioare oferind un randament satisfăcător și stabil pe termen lung, indiferent de anumite perioade punctuale. Cumpărătorii activi pe acest segment trebuie să acorde o atenție deosebită tipului de proprietate achiziționată; așa cum s-a schimbat cererea pentru achiziționarea de locuințe, și cei care caută o locuință pentru închiriere au noi criterii de selecție, de la suprafețe la compartimentări.”

Gabriel Voicu, vicepreședinte SVN Romania

 

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre piața închirierilor de locuințe, în cele mai importante centre regionale. Clasamentul prețurilor de închiriere

Citește și: Colliers: Piața închirierilor de locuințe va crește în România în următorii ani, susținută de rata ridicată de supraaglomerare și de scăderea accesibilității locuințelor noi din prisma prețurilor

Citește și: Raport T1 2021: Pe piața chiriilor, cererea este mai mare decât anul trecut, dar oferta a crescut și mai mult. Ce s-a întâmplat cu prețurile

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și, mai recent, a Facultății de Litere, ambele din cadrul Universității din București, Adriana și-a început activitatea în presa autohtonă în toamna lui 2006. Despre piața de real estate a scris în paginile ziarelor Curierul Național și Adevărul, iar din toamna anului 2009 s-a alăturat echipei Imobiliare.ro.