Faza II din proiectul rezidențial dezvoltat de Cordia România în zona Expoziției, vândută în proporție de 20%

Apartamentele disponibile în faza a doua a proiectului rezidențial Parcului20, dezvoltat de Cordia România în nordul Bucureștiului, au fost vândute în proporție de 20%.

În prima fază, pentru care lucrările de construcții au fost lansate la începutul lui 2019, au fost realizate 265 de apartamente. Lucrările pentru a doua fază, care cuprinde alte 220 de apartamente, au fost demarate în noiembrie 2020 și, recent, a fost turnată placa peste subsol.

„Am continuat fără întrerupere lucrările de construcție la Parcului20 pe parcursul ultimelor 12 luni, chiar și în contextul generat de pandemia de COVID-19. Interesul cumpărătorilor este puternic și am ajuns la vânzări de 20% pentru apartamentele din faza a doua a proiectului Parcului20”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, Country Manager Cordia România și Spania și membru al Consiliului de Administrație din Cordia. Vânzările pentru această etapă au fost demarate în septembrie 2020.

Concelex a construit prima fază a ansamblului rezidențial situat în zona Expoziției și este antreprenorul general și pentru a doua fază de dezvoltare a acestuia. La ora actuală, 250 de persoane lucrează pe șantierul Parcului20.

Stadiul lucrărilor pentru faza II din Parcului20 în februarie 2021.

La finalizare,proiectul va include 485 de apartamente echipate standard cu sisteme smart home, o grădină privată de peste 3.000 de mp și alte facilități, precum stații de încărcare pentru autoturismele electrice și spații de parcare pentru biciclete. Investiția în acest ansamblu rezidențial se ridică la circa 40 de milioane de euro.

cordia romania ansamblu rezidential parcului20
Parcului20 va include la finalizate 485 de apartamente.

Dezvoltatorul Cordia România face parte din grupul Futureal, activ și în Ungaria, Polonia și Spania, și își propune ca pe termen mediu portofoliul său să se extindă cu 2.000 de apartamente localizate în zona central-nordică a Capitalei.

Citește și: Mai puțini bani pentru Noua Casă. Află bugetul pentru 2021 și câți cumpărători ar urma să beneficieze de Noua Casă 2021

Citește și: Indicele Imobiliare.ro: Cum au evoluat prețurile apartamentelor la începutul anului 2021?

Citește și: România, din nou în fruntea clasamentului. Avem cea mai mare creștere din UE la nivelul lucrărilor de construcții

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)