Noi apartamente în Greenfield Băneasa. Valoarea investiției depășește 26 de milioane de euro

Lucrările pentru 406 apartamente noi încep, în luna ianuarie, în Greenfield Băneasa, proiect aflat în continuă dezvoltare în zona de nord a Capitalei încă din 2007.

Impact Developer & Contractor a semnat două contracte de antrepriză în valoare de 18,4 milioane de euro, plus TVA, cu Electrogrup SA pentru construirea a 406 apartamente în faza a IV-a de dezvoltare a proiectului Greenfield.

Contractele semnate vizează primele cinci blocuri dintr-un total de 14, care vor cuprinde 1.167 de apartamente noi. Valoarea investiției depășește 26 de milioane de euro.

Noile blocuri vor include studiouri, dar și apartamente cu 2 și 3 camere. Acestea fac parte dintr-o etapă în care dezvoltatorul își propune să implementeze un concept de construire responsabil față de mediu, care respectă cele mai înalte standarde de eficiență energetică. Lucrările vor fi finalizate în primul trimestru din 2022.

Au fost demarate, totodată, lucrările pentru centrul comunitar Greenfield Plaza, care va fi dezvoltat pe o suprafață de aproape 21.500 mp și va cuprinde un strip mall, un spațiu wellness dotat cu sală de sport, SPA-uri, teren de tenis, bazin semiolimpic, piscină interioară și exterioară și o clădire proprie de birouri.

Primăria urmează să demareze, de asemenea, lucrările pentru școala și grădinița de stat care vor fi amplasate pe un teren de 9.620 de mp donat autorităților de către dezvoltator.

Citește și: Venituri cu 35% mai mari în primele nouă luni pentru Impact Developer & Contractor. S-au tranzacționat 258 de unități în două proiecte

Citește și: Impact Developer & Contractor intră pe piața din Iași. „Vom implementa unul dintre proiectele noastre de succes”

Citește și: Proiectul de lux dezvoltat de Impact în București trece de faza a doua. Peste 30% dintre locuințe, pre-contractate

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)