În rândul variantelor de investiții pe piața rezidențială, locuințele de vacanță ocupă, cu siguranță, un loc special. Asemenea achiziții prezintă nu doar avantajul că pot genera venituri mai mari din cazarea turiștilor (comparativ cu închirierea pe termen lung), ci și pe acela că proprietarii se pot bucura ei înșiși de imobilele pe care le dețin, pe timpul concediilor.

Cel puțin în ceea ce privește litoralul românesc, reprezentanții dezvoltatorului imobiliar Nordis Group vorbesc despre o cerere în creștere pentru locuințe de vacanță. „În ultimii ani, am putut observa tendința de a investi într-o casă de vacanță pe litoral. Viitorii locuitori sunt dispuși acum să investească sume mult mai mari pentru că știu că o fac pentru ei și pentru experiența lor de relaxare. Ce înseamnă această experiență? Un client care preferă o locuință într-un ansamblu rezidențial de lux nu își dorește doar un simplu apartament, ci o întreagă gamă de servicii”, explică Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group.

Astfel, dacă în urmă cu un deceniu nu foarte mulți turiști ar fi ales un sejur la un hotel de cinci stele, acum tot mai mulți români au ajuns să prețuiască confortul și serviciile de calitate. „Tocmai de aceea, ansamblurile de lux ca Nordis Mamaia 5***** nu mai sunt privite ca opțiuni doar pentru o anumită categorie, pentru celebrități sau pentru persoanele care au statut financiar ridicat. În prezent, o mare parte din turiștii români preferă serviciile hoteliere complete de cinci stele, care să le asigure toate facilitățile și un confort crescut”, precizează reprezentanții companiei.

Disponibile spre achiziție: apartamente, dar și camere de hotel

Nordis Group are în dezvoltare, pe litoralul românesc, ansamblul imobiliar de lux Nordis Mamaia, ce presupune o investiție estimată la aproximativ 90 de milioane de euro. Acesta cuprinde atât o componentă propriu-zis rezidențială (reprezentată de 330 de apartamente), cât și una hotelieră (730 de camere). Compania oferă investitorilor interesați un concept inovator pentru piața autohtonă, anume posibilitatea de a achiziționa nu doar un apartament, ci chiar o cameră de hotel – aceasta din urmă poate fi folosită de către proprietar timp de o săptămână pe an, urmând ca, în rest, să genereze venituri din închiriere. Dezvoltatorul se va ocupa, astfel, de administrarea și închirierea camerelor, în regim hotelier, astfel că fiecare proprietar va primi, lunar, o chirie fixă. Un avantaj important pentru clienți este că nu trebuie să aibă grija unor aspecte precum întreținerea spațiului achiziționat, contactul cu turiștii sau perioadele fără flux de clienți.

„Conceptul Nordis Mamaia 5*****, încă de la început, a fost gândit să ofere toate serviciile necesare clienților, fără a mai fi nevoie ca aceștia să apeleze la variante externe. Acest lucru nu numai că le oferă un sentiment de relaxare, dar îi și determină să câștige mai mult timp pe care îl pot folosi pentru atingerea un nivel permanent de confort și liniște.”

Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group

SPA și o plajă privată, printre facilitățile oferite

Printre facilitățile ansamblului imobiliar se numără cel mai mare SPA de pe litoralul românesc (cu o suprafață de peste 3.200 de metri pătrați), o plajă proprie de 10.000 de metri pătrați, nouă restaurante și cafenele, cinematograf VIP, galerie comercială premium, săli de conferință, clinică medicală, sală de fitness și spații de joacă pentru copii.

„Un hotel care își dorește să aibă cinci stele trebuie să respecte numeroase reguli și criterii stricte. Toate converg în scopul final de a oferi clientului o experiență completă. Aici vorbim de design, planul arhitectural al camerelor, dar și facilitățile de lux oferite. Pe litoralul românesc, în momentul de față, nu există un număr mare de hoteluri de cinci stele care să includă și facilități pe măsură. Cu ajutorul clienților care vor trece pragul și investesc încrederea lor în noi, ne propunem să devenim un ansamblu de referință la nivel național și suntem încrezători că vom face asta prin servicii la calitate internațională.”

Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *