Prețurile apartamentelor s-au diminuat ușor în luna februarie. Tendința, mai accentuată pe segmentul nou

Pe parcursul celei de-a doua luni din 2021, prețurile locuințelor au consemnat o evoluție ușor negativă: suma medie solicitată la nivel național pentru un apartament s-a diminuat cu 0,2%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, de la 1.361 la 1.358 de euro pe metru pătrat util.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când o asemenea unitate locativă avea o valoare de listare de 1.367 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 0,7% mai mică.

În marile orașe ale țării au fost consemnate, în februarie, atât evoluții pozitive, cât și negative ale pretențiilor vânzătorilor, în cea dintâi categorie încadrându-se Brașovul, Constanța și Timișoara, iar în cea de-a doua, Bucureștiul, Cluj-Napoca și Iașiul.

În aceste din urmă centre regionale, tendința descendentă a prețurilor a fost dictată de scăderile înregistrate pe piața rezidențială nouă, unde stocul de locuințe disponibile spre vânzare este rulat periodic.

București:

În Capitala țării, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au redus cu 1,2% luna trecută, de la o medie de 1.412 euro pe metru pătrat util la finele lui ianuarie, la 1.395 de euro pe metru pătrat util la sfârșitul lui februarie.

Cele două segmente de piață analizate au avut, însă, o evoluție diferită: apartamentele vechi s-au apreciat cu 2% (de la 1.359 la 1.386 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat un recul de 3,4% (de la 1.451 la 1.401 euro pe metru pătrat).

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, apartamentele au atins o medie de 1.277 de euro pe metru pătrat util în februarie 2021, în creștere cu 1,3% față de ianuarie (de la o valoare de 1.260 de euro pe metru pătrat).

Unitățile locative din blocurile vechi au înregistrat un avans de 1,8%, de la 1.222 la 1.244 de euro pe metru pătrat. Și piața rezidențială nouă a fost caracterizată de o evoluție pozitivă a prețurilor, aici având loc un avans de 0,8%, de la 1.327 la 1.337 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

În a doua lună a anului, suma medie solicitată pentru un apartament (indiferent de anul de construcție) s-a diminuat ușor în orașul de pe Someș, mai exact cu 0,1%, de la 1.850 la 1.848 de euro pe metru pătrat util.

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,4% luna trecută (de la 1.796 la 1.822 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o scădere de 1,5% (de la 1.902 la 1.874 de euro pe metru pătrat).

Constanța:

În orașul din sud-estul țării, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 1,1% luna trecută, de la 1.254 la 1.268 de euro pe metru pătrat util.

De data aceasta, ambele segmente de piață analizate au fost caracterizate de evoluții pozitive ale prețurilor: pe piața veche a avut loc, însă, un avans de 0,3% (de la 1.261 la 1.265 de euro pe metru pătrat), iar pe cea nouă a fost consemnat un avans de 1,9% (de la 1.249 la 1.273 de euro pe metru pătrat).

Iași:

În orașul din nord-estul țării, apartamentele scoase la vânzare au înregistrat, per ansamblu, un recul de 1,2% în februarie 2021, de la 1.083 la 1.070 de euro pe metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

Și aici, cele două segmente de piață analizate au avut o evoluție diferită: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,8% (de la 1.082 la 1.091 de euro pe metru pătrat), în vreme ce acelea nou-construite au suferit un recul de 2,8% (de la 1.086 la 1.056 de euro pe metru pătrat).

Timișoara:

În orașul de pe Bega, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat ușor, anume cu 0,1%, în februarie față de ianuarie, de la 1.300 la 1.301 euro pe metru pătrat util.

De data aceasta, pe o tendință descendentă s-a înscris piața rezidențială veche, ea  consemnând un declin de 0,4%, de la 1.302 la 1.297 de euro pe metru pătrat util. Pe piața nouă, pe de altă parte, a avut loc un avans de 1,9%, de la 1.292 la 1.316 euro pe metru pătrat.

Citește și: Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în februarie

Citește și: Peste 2.500 de autorizații de construire, eliberate în ianuarie. Avans important față de 2020

Citește și: Cum vede un dezvoltator cu peste 2.000 de apartamente livrate piața rezidențială?

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și, mai recent, a Facultății de Litere, ambele din cadrul Universității din București, Adriana și-a început activitatea în presa autohtonă în toamna lui 2006. Despre piața de real estate a scris în paginile ziarelor Curierul Național și Adevărul, iar din toamna anului 2009 s-a alăturat echipei Imobiliare.ro.