Un ansamblu exclusivist de pe litoral se extinde. Dezvoltatorul crește oferta cu peste 200 de apartamente

Complexul rezidențial Neo Mamaia se extinde. Dezvoltatorul One United Properties a cumpărat în acest sens cinci terenuri în imediata vecinătate a primului ansamblu.

Pe noile terenuri achiziționate, One United Properties va crește oferta de apartamente disponibile sub brandul Neo Mamaia cu peste 200 de unități.

Lucrările pentru acest proiect au fost demarate în toamna anului 2018, iar la ora actuală prima fază a fost finalizată. Locuințele din această fază au fost precontractate în proporție de peste 90%.

Neo Mamaia cuprinde, până acum, 50 de apartamente împărțite pe două scări și o parcare subterană. Complexul va fi, de altfel, și prima dezvoltare rezidențială din Mamaia care va avea o parcare integral subterană.

Neo este o divizie a companiei One United Properties dedicată proiectelor exclusiviste de tip boutique. În portofoliul său se mai regăsesc și trei ansambluri aflate în curs de dezvoltare în București.

Este vorba despre Neo Timpuri Noi, un proiect estimat pentru livrare în a doua jumătate a anului viitor, Neo Floreasca Lake care va fi finalizat în 2022 și Neo Herăstrău Park ale cărui lucrări de construcție vor fi demarate în 2021.

Acționariatul Neo Properties Development se împarte între Octavian Avramoiu (15%), care și coordonează activitatea companiei, și One United Properties (85%).

One United Properties este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din București. Portofoliul său are o valoare de piață de peste 1,1 miliarde de euro și cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale exclusiviste și spații de birouri A+.

Citește și: Cum va arăta proiectul exclusivist One Peninsula? E vândut în proporție de 40%

Citește și: Majorare de capital de până la 70 de milioane de euro, anunțată de One United Properties

Citește și: One United Properties mizează pe rezidențial și renunță la componenta office din proiectul One Verdi Park

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)