În ultima perioadă, cererile de spaţii logistice pentru curierat din București și din ţară au fost direct influențate de volumul crescut al achizițiilor desfășurate online.

Potrivit datelor companiei de consultanță Cushman & Wakefield Echinox, stocul spaţiilor industriale și logistice din preajma Bucureștiului a depășit pragul de două milioane de metri pătrați, nivelul actual fiind dublu comparativ cu cel consemnat în anul 2015. Capitala României a fost, în acest răstimp, cea mai dinamică piață din regiunea Europei Centrale și de Est, căpătând amploarea unui pol logistic regional. În momentul de față, piața din zona Bucureștiului se situează peste nivelul celei din Bratislava (care ajunge la 1,3 milioane de metri pătrați) și se apropie de cea din Budapesta (care măsoară 2,3 milioane de metri pătrați, după un avans de circa 23% pe parcursul ultimilor cinci ani). Piața locală rămâne însă în continuare sub nivelul celor din Praga (3,2 milioane de metri pătrați) și Varșovia (4,3 milioane de metri pătrați), care sunt cele mai dezvoltate piețe logistice din regiune.

Proiecte noi de peste 150.000 mp

În condiţiile în care dezvoltatorii au în construcție spaţii noi cu o suprafață închiriabilă de peste 150.000 de metri pătrați, piața spaţiilor logistice din București va continua să se dezvolte pe parcursul acestui an, venind în special în întâmpinarea retailerilor online și celor din industria FMCG (n.red. fast-moving consumer goods), care au fost mai puțin afectați de măsurile restrictive luate de autorități pentru a limita răspândirea virusului COVID-19. „Cu toate acestea, observăm o atitudine mai prudentă a dezvoltatorilor, care se concentrează aproape exclusiv pe proiecte de tip built-to-suit sau având un grad de pre-închiriere semnificativ, căutând să își reducă astfel riscul de neocupare”, subliniază reprezentanții companiei de consultanță.

„Observăm o continuitate a proiectelor începute în anul 2019, atât din perspectiva dezvoltatorilor, cât și a companiilor generatoare de cereri de spaţii de depozitare. Sectoarele cele mai reprezentate sunt cele ale mărfurilor generale, industria farmaceutică, respectiv domeniile complementare, firmele de logistică și transport care asigură serviciile pentru aceste companii. Dinamica pieței logistice și industriale reflectă foarte fidel faptul că economia funcționează chiar și în perioadele mai dificile, consumatorul final fiind motorul acestei dezvoltări. Pe lângă cei aproximativ 90.000 metri pătrați închiriați în primul trimestru, estimăm tranzacții în cursul anului 2020 care să depășească suprafața de 350.000 metri pătrați, cu peste 50% dintre ele concentrate în jurul Bucureştiului, polul de vârf al acestei piețe.”

Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox

Cerere susținută din zona comerțului online

La nivel naţional, piața spaţiilor logistice și industriale din România se ridică la peste patru milioane de metri pătrați, puncte importante de dezvoltare industrială fiind și orașele Timișoara, Cluj sau Ploiești; acestea sunt sunt bine poziționate pentru a atrage noi investiții, în contextul tendinței de scurtare a lanțurilor de aprovizionare și încurajare a producției locale pentru anumite categorii de produse considerate esențiale sau strategice.

„Pe segmentul industrial, cererile de spaţii logistice pentru curierat din București și din ţară au evoluat direct proporțional cu volumul crescut al comerțului online din ultima perioadă. Retailerii care s-au adaptat foarte repede la cererile mari din online caută acum spaţii de depozitare pentru aceste divizii care au devenit mult mai puternice. Sectorul industrial rămâne în continuare activ, cu o evoluție sănătoasă în segmente variate de business. Estimăm o creștere a cererilor de spaţii între 3.000 și 5.000 metri pătrați în interiorul orașelor mari, ceea ce face ca segmentul de in-city logistics să devină din ce în ce mai important pentru noul model de business generat de pandemia Covid-19.”

Andrei Brînzea, Partner Land & Industrial, Cushman & Wakefield Echinox

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *