Planurile RE/MAX România pe următorii zece ani

Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România, vizează, pentru dezvoltarea rețelei, orașele reședință de județ cu peste 150.000 de locuitori.

Remax_balloon_quebec_2005În prezent, pe piața din România, există șapte agenții imobiliare care activează sub franciza RE/MAX, iar Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România spune că până la finele anului numărul acestora va crește la 12. ”Master-franciza RE/MAX România se află la Cluj-Napoca, restul birourilor fiind prezente în orașe precum București, Bistrișa, Arad și Brașov. Până la finele anului, vor fi acoperite orașele Bacău și Suceava”, spune Răzvan Cuc.

Pentru 2015, planul este ca numărul de francize să crească cu 15, astfel încât numărul total de agenții sub brandul RE/MAX să ajungă la 27. ”În primă fază vizăm orașele mari din România, cu peste 150.000 de locuitori, iar în zece ani estimăm că vom ajunge la 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți în întreaga țară”, explică Răzvan Cuc.

Planul poate părea unul foarte ambițios – și chiar este! – însă directorul regional spune că poate fi realizat. ” Acest obiectiv e tangibil dacă facem o comparație cu RE/MAX Portugalia, care la doar nouă milioane de locuitori are 180 de birouri francizate și peste 3.100 de agenți”, declara Răzvan Cuc, în luna iunie, pentru CPI. Portugalia, țară în care aproximativ 50% dintre tranzacții sunt realizate prin agenții imobiliari, reprezintă o piață în valoare de 250 de milioane de euro (valoarea totală a comisioanelor încasate de agenții imobiliari). În România, estimările lui Răzvan Cuc indică o valoare a pieței în jurul nivelului de 114 milioane de euro.

razvan si ramona cucRăzvan Cuc (foto stânga, alături de Ramona, soția sa , de asemenea director regional RE/MAX și fondatoarea agenției imobiliare Grup de Lux din Cluj, astăzi afiliată rețelei) spune că avantajele francizei RE/MAX, prin care speră să atragă atât proprietari de agenții existente, cât și antreprenori care intră în business-ul imobiliar pentru prima dată (start-up-uri), derivă – în primul rând și pe lângă platforma de listare a proprietăților, afilierea la o rețea de top sau suportul de marketing – din training-urile oferite, prin care noii membri trec în mod obligatoriu. ”Agentul imobiliar român este needucat în privința educației specifice acestei profesii, are un statut incert, o imagine negativă și este perceput ca intermediar, nu consultant”, explică Răzvan Cuc, precizând că obiectivul RE/MAX România este să schimbe aceste percepții negative și să contribuie la educația breslei.

Citiți mâine, pe cpi.imobiliare.ro, ce spune Gil Li-Ran, head of marketing RE/MAX Israel, trainer&coach în real estate, despre experiența sa în România și despre dezvoltarea companiei în regiune.