Programul Prima Casă vine în 2018 cu o noutate. Cum vor fi alocate fondurile

Băncile partenere au primit, zilele trecute, fonduri dedicate programului Prima Casă. Anunțul a fost făcut de directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Alexandru Petrescu.

În 2018, programul Prima Casă vine cu o noutate, potrivit reprezentantului FNGCIMM. “Ca element de noutate, urmează să facem o alocare intermediară la jumătatea anului, deci cele două miliarde de lei nu au fost acordate în totalitate către cele 30 de bănci”, a explicat Petrescu.

O sumă echivalentă cu puțin peste trei sferturi din cea totală a fost trimisă băncilor partenere, urmând ca în funcție de performanțe, restul de bani să fie alocați primelor trei instituții financiare care repășesc pragul de 80%.

În perioada noiembrie-decembrie 2018, se va analiza nivelul de performanță, se vor lua alocările de la băncile care nu au performat suficient, iar banii vor fi dați celor cu cele mai bune rezultate.

“Scopul este ca ultima zi din anul 2018 să ne prindă cu zero lei din ceea ce înseamnă cele două miliarde de lei alocate”, a mai menționat directorul FNGCIMM, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat, de asemenea, că programul Prima Casă trece printr-o strategie de reducere a alocării și că în 2019 și 2020 se așteaptă ca sumele alocate să rămână la nivelul anului curent, pentru ca în 2021 alocarea să fie de 1,5 miliarde de lei.

Din 2009, anul de lansare al programului, până în octombrie 2017 au fost acordate prin Prima Casă 236.138 de garanții și promisiuni de garantare. Valoarea lor totală a fost de 20,57 de miliarde de lei.

În primele zece luni ale anului 2017 au fost acordate 21.672 de garanții și 8.508 promisiuni de garantare în cadrul aceluiași program. Valoarea acestora a fost de 1,88 de miliarde de lei, respectiv de 960.000 de milioane de lei.

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)